Arnold Schwarzenegger, desemnat să ne apere de extratereștri

Arnold Schwarzenegger, desemnat să ne apere de extratereștri
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Un studiu britanic a dezvăluit topul celor 20 de personalităţi calificate să gestioneze o invazie extraterestră. Actorul şi fostul guvernator al Californiei Arnold Schwarzenegger este pe primul loc, anunţă site-ul TMZ. Amuzat de acest rezultat, actorul a avut o reacţie pe Twitter: "Mulţumesc persoanelor care mi-au acordat încredere. Sunt gata să servesc", a scris el. 

Studiul a fost realizat în Marea Britanie, pe un eşantion de 2.000 de adulţi. Dacă Schwarzenegger se află pe primul loc, Will Smith, vânător de extratereştri în "Men in Black", s-a clasat pe locul secund, iar naturalistul David Attenborough, pe trei. 

Au fost aleşi şi Bruce Willis - care deja a salvat umanitatea în "Armageddon" - şi Tom Cruise, pe locurile patru, respectiv cinci. Harrison Ford - eroul galactic din "Star Wars", Sigourney Weaver din saga "Alien", Gillian Anderson, partenera lui Fox Mulder în "X-Files" figurează de asemenea în clasamentul în care Donald Trump se află pe locul opt, mult în faţa lui Joe Biden, al 20-lea.

Citit 893 ori Ultima modificare Duminică, 28 Martie 2021 12:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.