Graţios şi elegant, aşa arăta iahtul cu turbine „Nahlin” în vremurile sale de glorie, conform Institutului de Memorie Culturală. Spicuim din informaţiile de pe site-ul Institutului:
Înfăţişarea de iaht era sugerată de marele coş de fum de formă eliptică. Amenajarea interioară a apartamentului din tribord era în stilul târziu al perioadei William şi Mary.
Apartamentul corespondent din babord era decorat în stilul Ludovic al XVI-lea, dar mai auster. În apropierea apartamentelor proprietarului se afla o sală de gimnastică foarte bine echipată. Şase camere pentru oaspeţi, decorate în stil Ludovic al XVI-lea, se aflau la pupa navei.
Accesul dinspre camerele oaspeţilor spre holul de intrare de pe puntea principală se făcea printr-o scară în spirală cu o balustradă de bronz. Sufrageria era decorată în stilul perioadei William şi Mary. La prova se găseau camerele pentru doamne, decorate în stil „Adam” şi apartamentele căpitanului, biblioteca şi fumoarul lambrisate cu nuc franţuzesc…”.
Date exacte
Iahtul avea o lungimea totală de 89,3 de metri, şi o lăţime de 10,98 metri. Nava putea atinge o viteză de 17,4 noduri. Numărul total de persoane admise la bord se ridica la 351.
Iubire, pasiune şi abdicare - un iaht şi doi regi
Povestea vasului „Libertatea” este uluitoare, demnă de film. Edward al VIII-lea şi Carol al II-lea au trăit fiecare clipe de dragoste alături de femeia iubită, la bordul iahtului, şi apoi au abdicat. În vara lui 1936, regele Edward al VIII-lea al Marii Britanii închiriază nava pentru o croazieră în josul Adriaticii şi la Istanbul.
Prezenţa la bordul navei a americancei divorţate Wallis Simpson, pe care regele britanic o curta, a atras atenţia presei. În decembrie, acelaşi an Edward renunţă la tron în favoarea iubirii.
Ştirile despre idila regală petrecută la bordul iahtului Nahlin au grăbit abdicarea regelui Edward al VIII-lea, dar au atras atenţia Elenei Lupescu, amanta lui Carol al II-lea de România, care i-a propus regelui să-l cumpere, în 1937 guvernul român plătind pentru elegantul iaht 120.000 de lire. Nava a fost botezată „Luceafărul”. După abdicarea lui Carol, vaporul a rămas în proprietatea guvernului României.
Pe valurile istoriei
Am găsit vasul „Libertatea”! scriam cu bucurie în urmă cu patru ani, pe 1 august 2006, când am dat de urma vasului-emblemă al Galaţiului pe care îl credeam iremediabil pierdut în lume.
Chiar dacă nu-l mai pot admira decât în vederile vechi ale Galaţiului, amintirea lui este încă vie în mintea şi sufletele gălăţenilor. Am aflat atunci, graţie ziaristului german Frank Behling că vaporul se afla în docul uscat al şantierului naval Nobiskrug în Rendsburg din Germania încă din octombrie 2005, unde a fost închis pentru reabilitare.
După patru ani iată „Libertatea” gălăţenilor, revenită la vechiul său nume de botez „Nahlin” a renăscut precum pasărea Phoenix din cenuşă. Potrivit dailymail.co.uk., pe 19 iulie, 2010, iahtul a intrat în portul Dartmouth, atrăgând privirile a sute de oameni aflaţi pe chei şi eclipsând celelalte ambarcaţiuni.
Nava, concepută de Sir James Dyson pentru Lady Annie Henrietta Yule şi lansată în 1930, a fost restaurată pe continent şi a revenit în cea mai bună formă în Marea Britanie, după 70 de ani.
A fost odată ca niciodată...
Numele „Nahlin” este un cuvânt de origine indiană nord-americană şi înseamnă „nava amiral”. De altfel, micul catarg orizontal din prova era ornamentat cu figura unui indian purtând coif cu pene şi pictat pentru luptă, bordurile navei fiind proiectate în continuarea acestei figuri.
Iahtul fost proiectat de Compania G.L. Watson & Co din Glasgow şi executat de Compania John Brown & Co. Ltd din Clydebank, în anul 1930, la cererea milionarei Lady Yule (Annie Henrietta) care şi-a dorit o navă care să-i permită să viziteze orice parte a lumii.
Patru ani mai târziu, „Nahlin” era cotat ca unul dintre cele mai mari iahturi particulare de plăcere construite în Anglia. În primii patru ani iahtul „Nahlin” străbătuse peste 200.000 mile marine, în jurul insulelor britanice, în Marea Baltică, în Insulele greceşti, în Atlantic, în Insulele Canare, în Indiile de Vest, pe coasta americană şi în Golful Mexic.
În anul 1934, Lady Yule oferă nava de croazieră „Nahlin” spre închiriere sau vânzare. În 1937, nava a fost cumpărată de regele Carol al II-lea al României şi a fost botezată Luceafărul.
Ancorată la Galaţi, nava găzduieşte, pe 18 octombrie 1938, o întâlnire între regele Carol al II-lea, ministrul de Externe al Poloniei, colonelul Josef Beck, şi omologul său român, Nicolae Petrescu Comnen, discuţiile încadrându-se în criza politică postmuncheneză.
Naţionalizat, în 1948, i-au fost îndepărtate blazoanele regale şi a fost rebotezat Răsăritul şi apoi Libertatea. Iahtul a fost folosit astfel ca restaurant şi hotel, devenind un hârb.
Salvatorii
După mai mult de doi ani şi jumătate de investigaţii şi negocieri, Edmiston & Company Ltd, dornic să-i redea chipul de altădată, a cumpărat iahtul „Libertatea” prin licitaţie publică, pe 16 decembrie 1998 de la firma Regal SA Galaţi.
Când vasul a fost inspectat de unul dintre cei mai cunoscuţi istorici de iahturi din lume, în ianuarie 1999, acesta a fost şocat de starea în care se afla: interiorul vandalizat, elicele furate şi întregul iaht arătau ca un gunoi bun de dus la fier vechi.
„Chiar să fi vrut să-l fi restaurat în România nu puteam, pentru că nu aveam planurile lui. Planurile originale de construcţie se aflau în Anglia”, declara acum câţiva ani, fostul ministru al Culturii, Ion Caramitru.
Cu semnătura lui, “Libertatea” a primit drept de export temporar, pentru restaurare, cu obligaţia să se întoarcă într-un an, sub pavilion românesc. Era obiect de patrimoniu?! Vasul a părăsit pentru totdeauna România pe 25 septembrie 1999.
Site-urile englezeşti au explodat de bucurie salutând revenirea navei „A graceful lady”, adică o doamnă elegantă, distinsă, Nicholas Edmiston şi dr. Wliliam Collier fiind priviţi ca eroi naţionali care au salvat vasul de la pieire sigură şi l-au readus acasă.
După un an, pentru că lucrările au fost mai complicate, firma Edmiston a cerut prelungirea termenului de încheiere a reabilitării cu încă un an. Însă, în anul 2001, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor din cadrul Ministerului Culturii a declasat nava la categoria „bun comun”.
Practic vasul putea rămâne definitiv peste graniţă, ceea ce s-a şi întâmplat.
În octombrie 1999, iahtul a ajuns în Anglia, la Devonport, unde a rămas până la finele lui aprilie 2000. În luna mai a fost trimis la Liverpool, unde urma să intre în prima fază a restaurării, evaluată la 35 de milioane de dolari.
S-au scos aproape 500 de tone de izolaţie din azbest, ulei de motor şi resturi din interior. Lucrările au fost suspendate în 2004 şi abandonate în anul următor. Nava a plecat de la Liverpool la Hamburg pe 27 iulie 2005.
„Nahlin” a fost transportat cu nava „Condock V” la Nobiskrug în Rendsburg, un oraş din nordul Germaniei, unde i-am dat de urmă acum patru ani, pe 1 august 2006.
Şi iată-l acum, după patru ani, din nou, strălucitor pe ape. Însă legătura cu România a rămas doar o pagină de istorie.
