„Call me Ishmael” – spuse sir Marechal nostromului. Englezoiul surghiunit se punea iar bine cu toată lumea…Dar nostromul Manuel, se întoarse spre orizont (orizontul îi împresura aici, pe ocean, de jur împrejur!) şi atunci VĂZU!
„Nostra Senora de los angeles!”, mai apucă să strige. Furtuna cădea ca sabia grea a unui maur uriaş! Valul era cât cinci corăbii pe deasupra lor! Comandantul îşi făcu acum crucile rostuite în astfel de ocazii: îl scoseseră, se ştie, întotdeauna din belele, chiar şi mai mari.
E drept, numai pe uscat… Dar grija căpitanului nu stătea acum la greementul prea încărcat de velele care ar fi trebuit coborâte de mult. Nu, singura sa grijă are încărcătura pe care o avea la bord – cele nouăzeci de butoaie mari de vin de Madeira: în vechiul jurnal de bord nu scria că VA FI furtună!
Acum doi ani, nouăzeci de butoaie cu vin auriu cumpărat din Medeira luaseră calea Tangerului. Pe drum însă îi abătuseră demonii beţi ai furtunii, îi târâseră trei zile printre colţi stâncoşi, apoi printre ape adânci şi viclene.
Trecu apoi o săptămână, timp în care se rugaseră mereu Fecioarei să se îndure de pânzele corăbiei. Calmul fu întrerupt apoi de o briză plăcută, dar potrivnică lor. Şi apoi iar o scurtă zi vântoasă, o noapte cu toate vânturile cucernice, împingându-i spre coasta africană, dar şi trei alte blestemate de zile seci.
Şi iar se rugaseră: totul era trecut în jurnal… Când în sfârşit ajunsese la diavolii păcătoşi din Tanger, vinul se făcuse ca braga şi în doar câteva zile corabia se întoarse înapoi cu toate budanele izgonite.
Vinul fu totuşi vândut spaniolilor de rând pe mai nimic, dar deveni foarte repede grozav de râvnit şi de lumea bună. Anul trecut vinul se isprăvise însă, iar acum negustorii îi tocmiseră pe ei să le aducă „vin nou de Madeira”. Şi cum să-l facă ei, corăbieri fiind?
„Oameni buni, vă dăm butoaiele cu bunul vinul nostru. În vechiul jurnal scrie în amănunt cum să-l faceţi…” Şi, de trei săptămâni, corăbierii căutaseră la mal locuri cu calm acolo unde în vechiul jurnal scria că nu bătuse vântul, sau legănau trudnic butile pe sub punte, acolo unde jurnalul scrisese furtuna care nu mai era…
Ori, astăzi, Sfântă Fecioară!, în jurnal scria: „Nicio adiere. Ne rugăm”. Căpitanul îl apucă pe nostrom de umăr: „Şi ce ne facem, omule?!” „Să ne rugăm, senor, ne rugăm!”,
