Medicul Ionel S. Pavel s-a născut pe 14/27 martie 1897, la București. A urmat studiile liceale și pe cele universitare medicale la Bucureşti, luându-și apoi doctoratul în 1922. Și-a continuat specializarea la Spitalul Moabit și în Serviciul de Anatomie Patologică din Berlin și Paris, în medicină experimentală și fiziologie, timp de doi ani (1924-1926).
A fost preparator la Catedra de Histologie, asistent și apoi medic primar la Clinica Medicală a Spitalului "Colțea", șef de secție la Spitalul "Dr. I. Cantacuzino", conferențiar la Catedra de Nutriție și Dietetică din cadrul Institutului de Medicină și Farmacie din București.
În 1948, a fondat Centrul de Asistență a Diabeticilor, pe care l-a condus până în 1967. A pus bazele studiilor sistematice de hepatologie și diabetologie clinică în România și a efectuat investigații privind epidemiologia dinamică a diabetului, militând pentru organizarea asistenței medico-sanitare a diabeticilor. A făcut cercetări și în ceea ce privește tulburările funcționale ale colecistului.
Cercetările sale se regăsesc în lucrări precum: ”Eosinofilia pleurală”, ”La vesicule biliaire” - în colaborare, ”Diabete et cholecystite”, ”Colecistopatiile”, ”La prophylaxie du diabete”, ”Dietetica fiziopatologică și clinică” - în colaborare, ”Obezitatea” - în colaborare, ”Fiziopatologia icterelor” - în colaborare, ”Ereditatea în diabet”, ”Diabetul zaharat” - în colaborare.
Pe 21 martie 1963, a fost ales membru corespondent, apoi, în 1990, membru titular al Academiei Române. A mai fost membru de onoare al Academiei de Științe Medicale din România, membru al Societății Medicale a Spitalelor din Paris și al Asociației Diabetologilor de Limbă Franceză, membru în Consiliul de conducere al Asociației Europene pentru studiul diabetului. Academia de Științe din Paris i-a acordat premiile ”Martin-Damourette” și ”Dagnan Bouveret”.
A decedat la București pe 6 martie 1991, la vârsta de 94 de ani.
