Scriitorul Horia Furtună s-a născut pe 21 iunie 1888, la Focșani, județul Vrancea. Și-a petrecut copilăria la Constanța, unde a învățat greaca și turca, iar școala a făcut-o la București, unde, în 1906, şi-a luat bacalaureatul la Liceul "Matei Basarab". A urmat apoi, la Paris, cursurile Facultății de Drept și Filosofie. Acolo i-a cunoscut pe Al. Macedonski, E. Lovinescu, Emanoil Ciomac și Victor Eftimiu; a fost coleg cu Mircea Djuvara și a legat o prietenie durabilă cu Ion Pillat. În 1909, şi-a obținut licența în Drept, care i-a fost echivalată în 1915 la Facultatea de Drept din Iași, cu diploma de doctor în Drept.
Combatant în Primul Război Mondial, Horia Furtună s-a aflat printre ofițerii captivi duși în lagărul de la Stralsund, o insulă din Marea Baltică. După război, s-a înscris în Baroul Ilfov, activând și ca secretar benevol al lui Ionel Brătianu.
A debutat în 1902, cu poezia "Prietenii", în revista ”Carmen”. În ”Flacăra”, între 1914 și 1916, a tipărit câteva din cele mai bune poeme ale sale, respectiv ”Balada lunii”, ”Menhirii”, ”Sărmanul Yorick”, precum și fragmente din romanul ”Henri Loria”, publicat sub titlul ”Iubita din Paris”.
A condus foaia economică ”Democrația” în anul 1920; alături de Ion Pillat și Tudor Arghezi, a participat la înființarea revistei ”Cugetul românesc” - care a apărut în perioada 1922-1924; în 1930, a fost director al cotidianului liberal ”Mișcarea”.
Versuri, cronică literară, însemnări teatrale, proză și încercări dramatice a semnat în ”Adevărul literar și artistic”, ”Catedra” (care apărea la Galați), ”Carnet literar” (publicație buzoiană), ”Cele trei Crișuri”, ”Curentul”, ”Dâmbovița”, ”Excelsior”, ”Gorjanul”, ”Radio”, ”Radio România”, ”Revista Fundațiilor Regale”, ”Rampa”, ”Universul”, ”Universul literar”, ”Viața literară”, ”Vremea” ș.a., unele semnate cu pseudonimele Horia Făget, Mercator, Ariel, Aghiuță, Ion Dracu, Mefistofel. În anii 1920 i-au apărut două piese de teatru în versuri: ”Făt-Frumos” și ”Păcală”, iar în 1934 romanul ”Iubita din Paris” - distins cu Premiul Societății Scriitorilor Români.
Din noiembrie 1928, când s-a inaugurat postul de radio național, timp de un sfert de veac a lucrat în cadrul Radiodifuziunii, unde a desfășurat o intensă activitate publicistică, fiind unul dintre fondatorii instituției. A fost colaborator, apoi redactor și consilier pentru probleme literare. În anii 1934-1948 a fost directorul serviciului teatral al Radiodifuziunii.
A lăsat trei piese de teatru în manuscris: ”Nicolae Bălcescu”, ”O seară la teatru” și ”Băieți buni”.
A decedat la București, pe 8 martie 1952.
