Dacă pentru străinii veniți la noi ar putea părea puțin bizare furatul miresei, jucatul cearșafului sau returnarea pe grapă a tinerei neveste care nu și-a păstrat virginitatea până la nuntă, locuitorii altor colțuri ale lumii se pot lăuda cu tradiții însutit mai ciudate, care încă se mai păstrează cu sfințenie
De sute de ani, în diverse colţuri ale lumii, oamenii urmează ritualuri de căsătorie care mai de care mai ciudate. De regulă, în societatea modernă, când un cuplu îndrăgostit decide să se căsătorească, merge, de obicei, la biserică, unde îşi promite iubire veşnică, la bine şi la rău, unul altuia, apoi petrece până noaptea târziu cu familia şi prietenii. Dacă le dă mâna, tinerii căsătoriţi pleacă în luna de miere, dacă nu, iau viaţa în piept chiar de a doua zi. Numai că regulile n-ar fi reguli dacă n-ar exista şi excepţii.
Sex sub îndrumarea soacrei
În unele sate din Africa se obişnuieşte ca o femeie în vârstă să însoţească noul cuplu în noaptea nunţii, pentru a-i dezvălui miresei câteva trucuri. Deşi, de obicei, este vorba de o femeie în vârstă din localitate, uneori aceasta poate fi chiar mama miresei. Aceasta urmărește placidă cum decurge actul sexual, învăţându-i pe tinerei ce au de făcut.
Exerciții de plâns
Se ştie că nunţile presupun foarte multe emoţii şi, implicit, lacrimi, dar miresele care fac parte din minoritatea Tujia din China sunt nevoite să ducă lucrurile la un cu totul alt nivel. Până la luna de miere, miresele petrec luna de plâns. Cândva, practica era destul de răspândită, dar astăzi se mai păstrează doar în rândul acestei comunități. De cum împlinesc 12 ani, fetele sunt învăţate de mamele lor arta plânsului. Cu o lună înainte de ceremonie, mireasa începe să plângă în fiecare zi preţ de-o oră. Zece zile mai târziu i se alătură şi mama, iar peste alte douăzeci intră în scenă şi bunica. Până la sfârşitul lunii fiecare femeie din familie plânge cot la cot cu mireasa. Se spune că diferitele tonalităţi pe care plâng femeile alcătuiesc un cântec duios.
Vânătoare de pantofi
La noi se fură mireasa, în unele părţi din India... pantofii mirelui! Mirele este obligat să se descalţe înainte de a ajunge în faţa altarului şi, de îndată ce face acest lucru, începe nebunia. Toţi cei din partea miresei încearcă să fure pantofii, în timp ce familia mirelui stă cu ochii pe ei. Dacă apropiaţii miresei reuşesc, au voie să ceară în schimbul lor o răscumpărare.
Indiencele, nevoite să ia în căsătorie copaci
Tot în India, este o lege nescrisă: niciun mariaj nu poate avea loc dacă astrele nu sunt favorabile. Prin unele părţi, însă, ”înţelepţii” triburilor au găsit o soluţie. Femeile trebuie, mai întâi, să se mărite cu un copac. Ceremonia are loc cu toată seriozitatea. După ce au fost declaraţi soţ şi soţie, copacul este, din nefericire, tăiat şi distrus. Oamenii cred, astfel, că au ”ucis” ghinionul care stătea în calea tinerilor îndrăgostiţi. Tânăra mireasă, considerată divorţată de copac, are acum libertatea de a se mărita cu bărbatul ales.
Mirele coreean, bătut cu pește
Unele comunităţi din Coreea de Sud încă mai practică bătaia mirelui cu peşte. După ce a spus ”da”, iar petrecerea nunţii a luat sfârşit, înainte de a se retrage în camera nupţială, mirele trebuie să îndure ”falaka”. Proaspăt însurăţelul este întins pe o masă, i se scot pantofii şi ciorapii, i se leagă bine gleznele şi este bătut la tălpi cu peşte uscat şi, uneori, cu beţe de bambus. Prietenii cei mai apropiaţi şi chiar şi membrii familiei participă la acest ritual. Obiceiul vine din credinţa că bătaia la tălpi testează cât de bine va înfrunta ginerică problemele ce vor apărea de-a lungul căsniciei.
Congolezii nu zâmbesc
Căsătoria e ceva serios, ăsta-i un lucru sigur. Nimeni nu ia însă mai în serios lucrurile decât cei din Congo. Pentru ca mariajul să fie validat, mirele şi mireasa n-au voie să zâmbească deloc de-a lungul ceremoniei.
Miresele din Mauritania, puse la îngrășat
În Mauritania, dimensiunea unei femei indică spaţiul pe care-l va ocupa în inima viitorului soţ. Deci, cu cât sunt mai voluminoase, cu atât devin mai atrăgătoare. Aşa că, înainte de căsătorie, fetele sunt trimise la ferme de îngrăşare. Tradiţia se numeşte ”leblouh” şi este cât se poate de sinistră. Nu doar fete de măritat, ci şi copii în vârstă de şapte, şase sau chiar cinci ani sunt supuşi practicii leblouh. Asta, deoarece familiile tradiţionale aranjează mariaje între copii când aceştia sunt, încă, la vârste fragede, scăpând, astfel, de grija creşterii fetelor. O dietă zilnică tipică pentru o fată trimisă la ferma de îngrăşare include două kilograme de cereale, amestecate cu două căni de unt şi 20 de litri de lapte de cămilă.
Saudiţii care nu-şi văd soţiile
În tradiţia musulmană, căsătoriile sunt aranjate de către părinţi şi rude. Iubirea este trecătoare, deci nu-şi prea are rostul. În multe cazuri, tinerii nici nu se văd până în ziua sau chiar în noaptea nopţii. De altfel, au fost chiar cazuri în care soţul şi-a părăsit tânăra mireasă pentru că în noaptea nunţii arăta frumos, dar a doua zi, când nu mai era machiată, nu mai era la fel de atrăgătoare. Unele triburi din Arabia Saudită, însă, duc acest obicei la extreme greu de înţeles. Conform tradiţiei lor, soţul nu are voie să vadă niciodată chipul soţiei. Femeia trebuie, deci, să poarte văl pe faţă ori de câte ori se află în preajma lui, chiar şi în timpul actului sexual.
(articol realizat din surse online)
