Românii nu au dus lipsă de tradiții care certificau trăinicia noii căsnicii, convinși fiind că ”stâlpul de temelie” este cinstea miresei, care făcea ca noua familie să fie respectată în comunitate
Iniţierea sexuală pentru viitoarele mirese era făcută în general de mame, dar, uneori, tinerele primeau sfaturi şi de la naşe ori soacre. Dacă mireasa nu era virgină, în mod inevitabil relaţiile maritale ale celor doi tineri căsătoriți erau compromise încă de la început.
Potrivit etnologilor din diverse zone ale României, mireasa era aspru sancţionată dacă în noaptea nunţii nu fusese fecioară
Etnologul Ion H. Ciubotaru povesteşte modul aspru cu care era pedepsită mireasa „greşită” în satul Mozăceni din judeţul Argeş: „Aici, tânăra vinovată era aşezată pe o grapă de mărăcini, la care se înhămau doi cai iuţi, pentru a o duce cât mai repede înapoi la părinţi. Şi într-un caz, şi în celălalt, disconfortul fizic pe care îl avea de suportat mireasa era nesemnificativ în raport cu traumele de natură morală, ce urmau să se resimtă vreme îndelungată”.
Pentru a se evita totuși ca fata astfel returnată să aibă un viitor ratat, care să o expună permanent oprobriului public, părinții acesteia veneau la casa mirelui cu un supliment de zestre şi în felul acesta cei doi miri îşi continua viaţa alături. În Oltenia, a doua zi după noaptea nunții, soacra mare juca în horă cămaşa miresei cu petele de sânge provenite de la dezvirginare. Dacă mireasa a fost fecioară, se flutura în horă o basma sau o batistă roşie; în caz contrar, soacra mică era trasă pe grapă, prin sat sau mireasa era dusă pe grapă, înapoi, la casa părinţilor.
(articol realizat din surse online)
