Remember. Ileana Predescu (1927-1996)

Remember. Ileana Predescu (1927-1996)
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Actriţa Ileana Predescu s-a născut pe 24 iunie 1927, la București, unde, în 1951, a absolvit Institutul de Teatru. A jucat, încă de la începutul carierei, alături de maeștri ai scenei românești, precum Lucia Sturdza-Bulandra, și în montări semnate de regizori de marcă: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Vlad Mugur, Alexandru Tocilescu ș.a. Prezență remarcabilă pe scena Teatrului "Lucia Sturdza-Bulandra" timp de peste patru decenii, Ileana Predescu a întruchipat personaje memorabile, atât în dramă, cât și în comedie, în piesele "Cum vă place", "Leonce și Lena", "Menajeria de sticlă", "Cezar și Cleopatra", "Hamlet", "Profesiunea doamnei Warren", "Arsenic și dantelă veche", "Woyzeck". Solicitată şi în cinematografie, a reușit să facă din fiecare personaj o prezență pregnantă. Dintre filmele în care  a jucat, amintim: "Surorile", "Încrederea", "Anotimpul iubirii", "Cei care plătesc cu viața", "Chira Chiralina", "Straniul paradis", "Cel mai iubit dintre pământeni". În 1967, a fost răsplătită pentru meritele sale artistice cu Ordinul "Meritul Cultural".

S-a stins din viață la București, pe 12 decembrie 1996.

Remember, colecție de articole

Oameni de seamă

Citit 835 ori Ultima modificare Sâmbătă, 24 Iunie 2023 12:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.