„Acanta” sau clubul dansatorilor campioni

„Acanta” sau clubul dansatorilor campioni
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Abia dacă au învăţat să citească şi îşi împart deja viaţa cu o mare pasiune: dansul. Aşa sunt câţiva dintre campionii Clubului „Acanta”, care au dus faima Galaţiului în toată ţară şi peste graniţele României.

La fel ca oricare altă instituţie şcolară, unde copiii învaţă şi îşi formează caracterul, Clubul de dans sportiv „Acanta” se poate lăuda că a crescut de mici zeci de perechi de dansatori. În toţi anii de activitate, clubul a strâns aproape 300 de trofee.

Acum, în septembrie, luna bilanţurilor la începutul unui nou drum, „Acanta” trage din nou linie, mândrindu-se cu rezultatele impresionante din anul şcolar 2009 / 2010: aproape 50 de trofee câştigate de 19 dansatoare şi de perechea lor, 18 premii I, 17 premii II, 13 premii III, alte peste 40 de calificări în finalele unor competiţii naţionale şi internaţionale.

„Un an foarte bun”

Cu alte cuvinte, „un an competiţional foarte bun”, concluzionează preşedinta Clubului „Acanta”, doamna Eliza Hioară, lăudându-i în primul rând pe posesorii titlului de campioni naţionali. Este vorba despre frumoşii Andrei Ciurea şi Ionela Neagu, care au obţinut prestigiosul titlu în septembrie anul trecut, la categoria de vârstă 12 – 13 ani (FOTO).

Rezultate bune şi foarte bune au mai obţinut Claudiu Mirea – Paula Sima (6-9 ani), „navetiştii de la Pechea” Alin Ionescu – Raluca Aldea (12 – 13 ani), precum şi Victor Holban – Elena Geartu (12-13 ani) şi Alexandru Eliade – Irina Aldea (16-18 ani).

Instructorii Vlad Malaicu, Marcela Bogulean, Bogdan Pârvu şi antrenorii Vitalie şi Ocsana Polivencu nu-şi doresc decât ca tinerii şi familiile lor să treacă mai uşor şi mai repede prin această perioadă tristă.

Aşa cum mărturiseşte şi preşedinta clubului, criza financiară s-a resimţit şi la „Acanta”, însă adaugă că cei mai mulţi părinţi ori bunici au avut grijă să nu le îngroape copiilor sau nepoţilor visul de a creşte frumos şi armonios.

Cum vârsta cea mai potrivită de a fi iniţiat în dans este 4 ani, antrenorii vă sfătuiesc să nu mai staţi pe gânduri şi să îi înscrieţi la cursuri pe mezinii familiei, sunând la telefonul 0723.627.467.

Foto: Clubul „Acanta”

Citit 2427 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.