Cu șase zile înainte de Paști, Iisus îi ia cu Sine pe trei dintre ucenici (Petru, Iacov și Ioan) pe muntele Tabor din apropierea Ierusalimului.
Acolo, „(Iisus) S-a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El”. „...un nor luminos i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L". Și, auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte. Și Iisus S-a apropiat de ei, și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți. Și, ridicându-și ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur” - Matei 17:1-9
Scopul acestei drumeții a fost acela de a arăta ucenicilor dubla ipostază a Lui Iisus, aceea de om și de fiu al lui Dumnezeu, iar prezența prorocilor Moise și Ilie ar fi propria lor dorință de a-L vedea pe Dumnezeu la față.
În secolul IV, împărăteasa Elena a Constantinopolului ctitorește o biserică pe Tabor, iar în secolul al V-lea sărbătoarea Schimbării la față apare pentru prima oară ca sărbătoare creștină. Biserica Catolică recunoaște sărbătoarea de-abia în sec. XV.
Interesant e faptul că, spre deosebire de alte imagini ale Mântuitorului, Iisus – în afara hainelor albe – apare în primele icoane înconjurat de o amplă aură întunecată.
Desfășurându-se în timpul postului Adormirii Maicii Domnului, în această zi este dezlegare la pește.
