* Jurnal de bord *
Bruxelles, octombrie 2010, trei ani şi câteva luni de la aderarea României la UE. „Bonjour, madame!”, rotunjesc salutul cu un accent franţuzesc pentru care m-ar invidia însuşi Sarkozy.
„Bună ziua! Bine aţi venit în Belgia”, îmi răspunde zâmbind directoarea româncă a hotelului din Bruxelles. Până acum câteva secunde am auzit-o vorbind în engleză, franceză şi flamandă cu aceeaşi uşurinţă şi cursivitate cu care m-a întâmpinat în româneşte.
Până să mă dezmeticesc, mă preia recepţionera tânără şi blondă, cu alură de topmodel internaţional: „Aceasta este cartela dumneavoastră de acces în cameră. Camera 412 este la etajul patru”.
Bun, sunt în capitala UE, România e în UE, deci nu e nimic surprinzător. Sau n-ar trebui să fie. Pe palier, camerista mă chestionează zâmbind: „Vă place camera? E totul în regulă? Să-mi spuneţi dacă aveţi nevoie de ceva”. „Îhî”, îngăim internaţional.
Tot româncă, din Piteşti, este şi chelneriţa operativă de la „Poivre et sel”, adică „Sare şi piper” cum ar zice românul, care mă priveşte mustrător luându-mi dinainte farfuria cu „carpaccio” pe care am comandat-o pofticioasă şi de care nu m-am atins.
De unde să ştiu că e cu carne crudă? Bine că nu i-am trimis-o înapoi lui „chef” să o „gătească”. „Puteaţi refuza de la bun început şi vă ofeream altceva”, îmi spune chelneriţa. Corect! Lămurită cum stă treaba cu carpaccio, trec strada la Parlamentul European.
22, adică România
Agenta de pază care îmi permite accesul în PE mă salută stângaci, tot în româneşte. Dar nu-i de-a noastră! „Bună ziua!”, spune şi europarlamentarul belgian Marc Tarabella. Când aude de Galaţi, zâmbeşte încântat cu tot chipul lui de gurmand, dar o dă pe franceză:
„Am mâncat scrumbie la Galaţi! Era chiar de Sărbătoarea Scrumbiei! Ce bună a fost!”. Pe urmă mă chestionează glumeţ dacă ţin cu Steaua sau cu Dinamo.
La finalul întâlnirii îmi mai face o dată inima să crească urându-mi jumi-juma: „Mulţumesc, noroc et sănătate!”.
Sună de intrare la lucrările Parlamentului European şi-l văd de sus, de la balcon, pe Gigi Becali, intrând legănat în sala de plen. Discursurile din PE sunt traduse în fiecare din cele 27 de limbi, câte state membre UE sunt. Traducerea în limba română este la numărul 22.
Şi ei sunt ai noştri!
„Silvuple madam, silvuple!”, mă aduce la realitate cerşetoarea de etnie rromă pe lângă care trec. Unde-i Sarkozy să te vadă?, gândesc prosteşte. În româneşte mă înjură cu toată gura şi prostituata pe care am încercat s-o pozez în cartierul belgian cu felinar roşu. Aşa-mi trebuie!
Tot în româneşte îţi cer actele şi portofelul şi „poliţiştii” fără uniformă care te opresc pe stradă şi te „fac” prin metoda „Maradona”. Adică îţi „sustrag” amenda direct din portofelul pe care l-ai înmânat ca prostul. Paguba e de 200-250 de euro, dar noi să fim sănătoşi!
Sfat: când eşti pe stradă în Belgia şi auzi nişte persoane cu feţe dubioase vorbind româneşte, comportă-te ca şi cum nu ai pricepe ce spun. E mai înţelept să nu pari de-al lor. În mijlocul Brouges-ului, la umbra unei firme „La belle vue”, un acordeonist cu pălărie înalţă spre cer şansonete franţuzeşti.
Te-aude vorbind româneşte şi o dă rapid pe „Căsuţa noastră, cuibuşor de nebunii, te aşteaptă ca să vii”. Turiştii englezi care trec pe acolo schiţează veseli paşi de dans şi-l cinstesc cu câte doi euro.
Nu ştiu dacă o fi vreun cod secret, dar toţi „cântăreţii” din Bruxelles o dau pe „Căsuţa noastră” de cum te aud că eşti român. Până şi flaşnetarul de peste drum pare depăşit de situaţie. Aşa-i trebuie, dacă n-a învăţat vioara sau acordeonul la uşa cortului!
În 2010, România săracă, bolnavă, flămândă şi şomeră caută o viaţă mai bună în UE unde e membră cu drepturi depline deşi se simte mai degrabă ca o cenuşăreasă. Dar las’ nu vine el 2019 când o să ţinem în mâini frâiele UE şi-o să fim la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene?
