Auzind întâmplarea halucinantă de mai jos, nu m-am putut abține să nu parafrazez câteva versuri învățate în copilărie: "Flăcăi cu piepturile tari,/ Ce moartea-n față o privesc." (Ioan S. Nenițescu, din dulcea poezie "Țara mea").
O administratoare de asociație de locatari se afla la birou, la programul de încasări. Într-o pauză de clienți, s-a trezit că intră peste ea un individ amărât, cu un rucsac în spate. Omul s-a repezit la femeie și a dat să-i fure telefonul aflat pe birou. Femeia a sărit în picioare și a început să se lupte cu individul. S-au auzit țipete, scandal, bușituri.
Afară, la mică distanță, doi bărbați (unul membru al Comitetului asociației) au scos telefoanele ca să facă poze. Hoțul a fugit de sub nasul lor și, după câteva secunde, s-a întors să-și recupereze rucsacul, scăpat pe jos în focul luptei. Cei doi așa-ziși bărbați au stat deoparte în continuare, lăsând intrusul să fugă.
"Măi, dar voi de ce nu m-ați ajutat, de ce nu ați intervenit?!", a întrebat administratoarea - pe bună dreptate - furioasă. "Aaa", a răspuns unul dintre ei, "am crezut că este o ceartă casnică!"
Zic eu: și chiar dacă era vorba despre un scandal între soți, respectivii flăcăi cu piepturile moi nu au auzit niciodată despre violența domestică, atât de condamnată?! Sau le-a fost (doi contra unui sfrijit) frică?!
