Modă indiană pentru studenţi

Modă indiană pentru studenţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Studenţii gălăţeni s-au familiarizat în weekendul care a trecut cu costumele indiene, în cadrul unei prezentări de modă care a ţinut asistenţa cu sufletul la gură.

Modelele de la aQua Models, agenţia Casei de Cultură a Studenţilor Galaţi, au îmbrăcat elegantele sari-uri  şi frumoasele costumele indiene (ghagra choli sau lehenga), în cadrul unei prezentări pline de strălucire şi culoare.

Fiecare model a avut ca accesorii bijuterii indiene deosebite (Shringaar Patti / Maatha Patti - ornamentul ce se aşează pe cap, format dintr-o bijuterie ce merge pe cărarea centrală a părului până la frunte unde are o tikka şi o margine ce atârnă). Atât modelele cât şi doamnele sau domnişoarele care au participat la eveniment au fost înfrumuseţate cu bindi (semnul din frunte specific Indiei).

Momentele coregrafice de dans au avut gesturi şi mişcări de bază din dansul indian şi au aparţinut trupelor Stance Crew şi Street Kingz (trupele de dans ale CCS Galaţi).

Invitatul special al evenimentului a fost Mariana Saleh, cu numele de scenă NALINY (în traducere „floare de lotus”), o cântăreaţă de muzică indiană clasică şi de film.

Evenimentul „India Fashion” a fost organizat de  CCS Galaţi & aQua Models şi realizat cu sprijinul doamnei Mariana Saleh, care a pus la dispoziţie sari-urile, costumele şi bijuteriile pentru prezentare (toate făcând parte din colecţia personală).

Partenerul evenimentului a fost salonul Migoto Spa, prin hair stylist Cristina Tescu şi make-up artist Claudia Paise.

Foto: Gabi Mardare

Citit 1747 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.