* Plăceri vinovate *
Sunt kitsch-uri care îmi prind privirea mai ceva decât lucrările de artă – ştiu nişte şeminee pe care cu onor spun că le-am zărit şi prin palatele ţiganilor din Toflea, dar care mă distrează de mor şi cred că dacă aş primi unul cadou, cred că nici bătută cu lanţul nu l-aş da, dar aş pretinde că doar de silă îl ţin în casă.
A, şi nişte manele sinistre, pe care le ascult şi mă tăvălesc pe jos de râs – recunosc, îmi sunt străine alergiile la muzica „mârlănească”. Că de, n-oi fi vreun os domnesc, ba au contraire, am auzit că în stepele basarabene natale, oamenii încă nu cred că apa vine printr-o ţeavă mică, direct în casă şi curge numai când îi zici tu.
* Sex tv *
De la un timp mă uit la un serial nocturn, perfect pentru insomniile care mă bântuie de pe vremea când credeam că întunericul nu mă mai sperie, doar îmi vine mie aşa, pe chelie, să mă uit noaptea la tv.
Aşadar, urmăresc „Swingtown”, pe Universal. Nu cred că orăşelul swinger-ilor (perechi cărora le place schimbul de „sexperienţă”, ca să mă exprim aşa) chiar a existat vreodată, dar cred că au fost şi show-uri bazate pe idei mai slabe.
Oricum, faptul că serialul se străduieşte totuşi să pună probleme morale, deşi el reprezintă decadenţa îmbrăcată în hainele anilor ’70, mi se pare mulţumitor.
Plus că la două episoade cât difuzează Universalul într-una din nopţile din săptămână (nu ştiu care şi nici nu verific în program, prefer să fie surpriză), chiar nu simt insomnia cum nu trece.
* Condamnat la tăcere *
Când curiozitatea privind destinul swinger-ilor m-a trimis să îmi arunc un ochi pe site-ul de specialitate de pe internet, veştile erau că serialul a fost întrerupt.
Opiniile fanilor sunt următoarele:
1. dacă serialul era prost, era normal să îl oprească – numai că nu era cazul, serialul fiind bine scris, jucat, produs;
2. dacă serialul nu avea promovare, trebuia scos – televiziunea însă îl promova la greu, avea şi publicitate;
3. dacă nu se vorbeşte despre un lucru, serial sau ce o fi el, ăla e un produs mort – Bingo!
„Cum să recunoşti că te uiţi la ˝Swingtown˝, fără să se gândească lumea că, implicit, îţi place ce fac swinger-ii?”, exemplifica fanul cel deştept. „Iar dacă nu vorbeşti nici tu, nici alţii, pe acelaşi considerent, despre show-ul respectiv, produsul nu poate avea succes”.
* Carpeta mea cu cerbi saşii *
Nu vorbim despre ceea ce ne place mai mult şi mai mult. Despre ce ne facem să fim eu-Elena, tu-Maricel, el-Tarzan, nu toţi o apă şi-un pământ global.
Despre ceapa pe care am ronţăi-o şi cu o felie de chec, despre faptul că bem oţet şi lingem sare de lămâie, că stăm nespălaţi cu zilele dacă nu trebuie să ne ducem la serviciu, că nu ne aruncăm hăinuţele găurite în puncte jenante, doar pentru că în ele ne simţim cel mai mult acasă.
Că bem cafea doar când mergem în vizită, pentru că acasă ne este lene s-o facem. Că nu ne plac oaspeţii, ci doar cei care sunt de-ai casei, şi pe care nu trebuie să-i pupi ceremonios.
Că citim cărţi poliţiste de duzină, şi nu literatura lui Mario Vargas Llosa, cum face tot ţăranul care a auzit de-abia după Nobel de scriitorul peruvian.
Că fredonăm Lady Gaga, nu o simfonie impară a lui Berlioz. Că mie una îmi place la nebunie carpeta de catifea cu cerbi şi căprioare asimetrice şi chinezeşti, a mamaiei de la Călăraşi.
Şi să nu îmi ia nimeni macrameul cu „Cina cea de taină”, că doar numărând apostoli pot să adorm.
