"Cele mai triste poezii rămase tablou"
(!) hai la sălciile noastre umplute cu păsări până la cer,
să desenăm stihuri de dragoste până când se usucă şi pier
toate frunzele sub care am citit atâtea poezii
când mă fluierau cuvintele şi-mi spuneau că ai să vii (!)
(!) acestea sunt sălciile acelea plângătoare până
la stelele multe şi căzătoare-n singura şi ultima fântână,
noaptea, când nimeni nu vine să scoată apă
şi lasă adâncimile să se aline şi iar şi iar să înceapă
o poveste de dragoste până la cer, până dincolo de cer,
cu toate-toate sălciile noastre până când se usucă şi pier (!)
