„Anul Nou care n-a fost”, nominalizat la „Oscarurile Europei”

„Anul Nou care n-a fost”, nominalizat la „Oscarurile Europei”
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

„Anul Nou care n-a fost”, filmul care a dominat box office-ul în România la lansarea sa în cinematografe, a fost nominalizat la prestigioasele Premii ale Academiei Europene de Film (European Film Awards), cunoscute drept „Oscarurile Europei”. În acest an, filmul concurează la categoria European Discovery 2024 - Prix FIPRESCI, un premiu dedicat noilor voci care au revoluţionat scena cinematografică europeană, potrivit anunţului oficial al Academiei Europene de Film, citat de News.ro.

Câştigătorii vor fi stabiliţi în urma voturilor celor 5.000 de membri ai Academiei Europene de Film şi vor anunţaţi în cadrul ceremoniei care vor avea loc în Lucerne, Elveţia, în 7 decembrie.

Premiile Academiei Europene de Film reprezintă una dintre cele mai înalte recunoaşteri în cinematografia europeană, aducând în lumina reflectoarelor cele mai valoroase şi inovatoare producţii din Europa. O astfel de nominalizare este o recunoaştere a contribuţiei unice a acestui filmul românesc şi a echipei sale la cinema-ul internaţional, confirmând încă o dată faptul că România este un spaţiu de creaţie vibrant, plin de talent şi de poveşti profunde, scrie sursa citată.

„Pentru mine este o realizare la care nu aş fi sperat vreodată, iar pentru cinematografia românească cred că este o veste bună, în sensul în care orice prezenţă la acest nivel ne poate încuraja să continuăm explorarea unor noi teritorii. În cazul de faţă, «Anul Nou care n-a fost» este un film special, o «întâlnire» între gusturile publicului şi cele ale unor critici de specialitate. Cred că este bine pentru ambele părţi că există astfel de filme şi că ajung să fie propuse pentru nişte distincţii atât de importante precum Descoperirea Europeană a anului 2024. Desigur, voi avea emoţii pe data de 7 decembrie, dar oricum ar fi, ce ni s-a întâmplat cu acest film este un cadou nesperat. Şi sunt recunoscător fiecărui spectator care şi-a făcut timp să îl vadă, cât şi, iată!, fiecărui critic de film din comitetul de selecţie care l-a propus pentru acest premiu”, spune regizorul Bogdan Mureşanu.

„Anul Nou care n-a fost” a fost prezentat în peste 20 de festivaluri internaţionale de film de la premiera mondială din 1 septembrie 2024, de la Veneţia.

Citit 550 ori Ultima modificare Miercuri, 06 Noiembrie 2024 12:45

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.