Sâmbătă, în club Zodiar, Şuie a revelat sufletul din aparat

Sâmbătă, în club Zodiar, Şuie a revelat sufletul din aparat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aşa cum era de aşteptat, concertul susţinut sâmbătă seara de trupa Şuie Paparude, în clubul gălăţean Zodiar, a reuşit să ţină publicul în priză mai bine de o oră şi jumătate. Cu un repertoriu alcătuit în mare parte din melodii de pe ultimul album, „E suflet în aparat”, lansat în urmă cu un an, dar şi cu piese foarte cunoscute, care au consacrat formaţia de-a lungul timpului, Şuie Paparude au reuşit încă o dată să-şi electrizeze fanii. De la adolescenţi şi până la cei care în urmă cu peste 18 ani ascultau melodii de pe primul album al formaţiei, toţi au sărit, au dansat şi au cântat în ritmurile impuse de „Hauteculture” (Mihai Dobre), „Michi” (Mihai Câmpineanu) şi solistul „Bean” (Alexe Marius Andrei).

„Cu zâmbetul pe buze”, „Pentru inimi”

Încă de la ora 21.00, cei strânşi în Zodiar au fost pregătiţi pentru Şuie de DJ-ul Andrei Buşilă. Pe la miezul nopţii, apariţia formaţiei pe scenă a atras tot publicul în faţă. După câteva melodii introductive, a fost cântat ultimul hit al trupei, piesa instrumentală „Moartea boxelor”, care a ocupat primul loc în TopShow Radio Guerrilla, timp de două săptămâni. Au urmat apoi, printre altele, cunoscutele melodii “Cu zâmbetul pe buze” şi “Pentru inimi”, cântate alături de fani. Alternanţa de ritmuri agitate de bas cu cele melodioase a contribuit şi ea la crearea atmosferei.

Printr-un artificiu scenic destul de previzibil, trupa a anunţat că se retrage, tocmai pentru a vedea reacţia publicului. Aceasta nu a întârziat să apară, toţi cei din sală cerând să fie cântată o altă îndrăgită piesă, „Soundcheck”.

Ce nu ne-a plăcut

În ultima parte a concertului, băieţii de la Şuie au optat pentru un mixaj instrumental reuşit, însă destul de lung. Poate că ar fi fost mai nimerit ca în tot acest timp să fi cântat şi alte piese, mai vechi sau mai noi, care au contribuit la percepţia trupei ca una dintre cele mai bune formaţii româneşti din ‘93 încoace. Cu toate acestea, impresia finală a fost cea a unui concert reuşit, reacţiile publicului fiind grăitoare în acest sens.

Citit 1613 ori Ultima modificare Duminică, 11 Decembrie 2011 23:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.