Mică enciclopedie a scenariilor apocaliptice

Mică enciclopedie a scenariilor apocaliptice
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În vremurile din urmă, diferite persoane, secte sau culte neoprotestante au alarmat omenirea, anunţând sfârşitul lumii. În general, prezicători, proroci şi vrăjitori îşi centrează mesajul sfârşitului lumii pe una din scrierile sfinte - „Apocalipsa”  Sfântului Ioan Evanghelistul. Sunt însă şi alte tentaţii care vin din alte spaţii cultural-spirituale.

Ultima prorocire care are la bază o „previziune” anunţa sfârşitul lumii în 11. 11. 2011. Alt sfârşit are drept cauză, susţin prezicătorii vremurilor noastre, alinierea sistemului solar peste planul Galaxiei, Calea Lactee. Şi conform aceloraşi scenarii „pseudo-apocaliptice”, în prezent, ne aflăm la intersecţia a două lumi, lumea a cincea care s-a  sfârşit în anul 1987 şi cea de-a şasea care va începe în anul 2012.

Previziuni „neonorate”
O scurtă trecere în revistă a nenumăratelor „sfârşituri” ne formează o idee ilară şi facilă  despre aceste teorii aşa-zise apocaliptice. Astfel, la doar câteva decenii de la Învierea şi Înălţarea la Cer a Mântuitorului lumii, un fenomen natural - explozia vulcanului Vezuviu (august 79), la poalele oraşului Neapole, Italia de astăzi - a fost pus de împăratul nebun Nero pe seama creştinilor! Într-un alt moment de cumpănă, în anul 90, papa Clement I prevedea că sfârşitul lumii se putea produce în orice clipă.

Teorii „advento-mileniste”
Prin veacul trei după Hristos, se credea că apocalipsa se va produce în anul 400 sau în anul 500. Confuzia a fost accentuată de Sextus Julius Africanus care anunţa Armaghedonul. Sfârşitul lumii s-a prorocit, de către proroci mincinoşi, şi în anul 1000, când adepţii unei alte secte au prezis sfârşitul lumii punând aceasta pe seama unor fenomene de genul eclipsei care a dus atunci la alinierea planetelor.

Observatorii vremii, cronicarii, au consemnat la trecerea în cel de-al II-lea mileniu că din cauza panicii şi a fricii, pe când gongul anunţa trecerea dintre ani şi dintre milenii, mai mulţi oameni mureau de frică... Şi papa Inocent al III-lea a anunţat „apocalipsa”, numai că nu mai venit! Alt moment de derută şi de manipulare a fost în timpul ciumei din anul 1346, molimă percepută drept sfârşitul lumii. A urmat anul 1554, an cu inundaţii şi se credea că e un alt Babilon. În veacul al XIX-lea, adepţii unei secte „advento-mileniste” anunţau ziua, ora exactă „pentru cea de-a doua venire („adventus”, din latină care înseamnă „venire”) a lui Hristos”, teorie susţinută  de dr. Miller (fondatorul baptismului)  în Statele Unite. Un alt iniţiator de mişcare religioasă, David Berg, fondatorul grupării „Copiii Domnului”, prezicea că în 1970 o cometă va distruge Statele Unite.

Lumea a fost „programată” pentru „apocalipsă”  şi în anii 1988, 1990, 2000, iar între anii 2007 şi 2010 curioşii (şi nu numai ei) au numărat nu mai puţin de 46 de scenarii de sfârşit de lume.

Şi iată-ne în al doilea deceniu al Mileniului III, când în plină criză spirituală şi economică ne pregătim, pentru ziua de 23 decembrie 2012, când, zice-se că, va  veni iar sfârşitul…

Ce spune Scriptura 
 „Apocalipsa” este una din scrierile Sfântului Ioan Evanghelistul şi face parte din cele 27 de cărţi sfinte ale Noului Testament. „Apocalipsa” închide Noul Testament, fiind o scriere revelată, descoperită de Însuşi Mântuitorul ucenicului Său iubit - Sfântul Ioan Evanghelistul,  în vremea exilului său. Ea ne relatează taine despre „a doua venire cu slavă a Mântuitorului lumii” - Iisus Hristos.

Scrisă în exil
Între anii 94 şi 95, Evanghelistul Ioan se afla la Efes, actuala Asie Mică, şi a fost exilat în Insula Patmos, de împăratul Domiţian, unul dintre cei mai mari persecutori ai creştinilor. Exilul a avut drept cauză criticile Sfântului Ioan la adresa păgânismului, a templelor şi a sacrificiilor care se aduceau Împăratului care, mai nou, se credea şi „Dumnezeu”. În Patmos, Sfântul Ioan primeşte de la Dumnezeu descoperirea unor taine pe care le-a consemnat în cartea sa „Apocalipsa”. Contrar celor care se vehiculează, „apocalipsa” vine din grecul „apocalypsis” şi înseamnă „descoperire” divină, dezvăluire. „În accepţiunea spiritualităţii noastre, Apocalipsa îmbracă o dimensiune istorică şi una „eshatologică” (eshatologia se referă la „sfârşitul veacurilor”) şi scrierea trebuie aşezată în contextul persecuţiilor declanşate (începând cu Nero) împotriva creştinilor. Sfântul Ioan ne relatează despre „cea de-a doua venire cu slavă a Mântuitorului lumii”. „Când va fi a doua venire?” este o întrebare pe care şi ucenicii o pun Mântuitorului.

Metaforă şi alegorie
Folosind simboluri specifice scrierilor apocaliptice, apelând la metaforă, parabolă şi alegorie, în contextul primului veac creştin, Sfântul Ioan Evanghelistul ne înfăţişează „lupta între fostul Imperiu Roman (prezentat sub forma unui animal sau a unei cifre) şi Biserica lui Hristos. Despre sfârşitul lumii vechi, roasă de păcat şi naşterea unei lumi noi, care se ridică din păcatul adamic cu Răstignirea pe cruce a Mântuitorului, Învierea şi Înălţarea Lui. Şi nu doar atât... Ioan ne vorbeşte despre „venirea cu slavă a Mântuitorului” şi nu despre sfârşitul lumii; el ilustrează biruinţa Bisericii în faţa persecuţiilor la care au fost supuşi creştinii şi Biserica lui Hristos în primele veacuri creştine şi după.
Spre deosebire de prezicerile sumbre, Apocalipsa lui Ioan seamănă nădejde şi speranţă în Lumina lumii, care este Iisus Hristos - Fiul lui Dumnezeu şi e un îndemn ca fiecare dintre noi, oamenii, să-L întâmpinăm pe Mântuitorul, înarmaţi cu fapte bune.

Citit 1381 ori Ultima modificare Vineri, 13 Ianuarie 2012 17:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.