Ultimul kitsch de la Ultimul Leu

Ultimul kitsch de la Ultimul Leu
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Este amplasată într-unul dintre cele mai fierbinţi puncte de pe harta rutieră a municipiului Galaţi. Pe lângă ea trec zilnic mii de oameni, printre care se numără zeci, poate chiar sute de străini, care vin cu treburi în oraşul nostru sau doar îl tranzitează.

Sunteţi tentaţi să credeţi că este vorba de vreo lucrare reprezentativă pentru Galaţi. Vă înşelaţi, însă. Asta dacă nu cumva consideraţi ca fiind o carte de vizită a comunităţii noastre abominabila structură metalică din intersecţia de la Ultimul Leu – o prismă din bare metalice, tapetată cu imagini din oraş şi „încoronată” cu o emisferă scheletică, toate asezonate cu ghirlande uitate de la sărbătorile de iarnă.

Greaua moştenire

Unii dintre gălăţeni îşi mai amintesc că, înainte de apariţia corciturii din metal care domină intersecţia de la Ultimul Leu, acolo urma să fie ridicat un monument închinat Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Galaţiului.

Ideea, aparţinând Episcopiei Dunării de Jos (la vremea respectivă), a apărut pe când primar al oraşului era Eugen Durbacă şi a fost preluată de succesorul acestuia în scaunul de edil, Dumitru Nicolae. Ea nu s-a materializat, însă, niciodată. Motivul? Realizarea unei asemenea construcţii este tehnic imposibilă.

„Sub spaţiul verde la Ultimul Leu este un nod foarte important de conducte magistrale şi de cabluri. De aceea, s-a renunţat la ridicarea monumentului Sfântului Andrei acolo”, a explicat directorul tehnic-producţie al societăţii Apă Canal, Niţă Podaru.

Pentru a nu lăsa locul gol, municipalitatea a plantat structura din metal, pe care au fost afişate imagini cu cele mai reprezentative obiective din Galaţi: Faleza Dunării, Teatrul Dramatic, Muzeul de Artă Vizuală sau Catedrala Episcopală.

Ciudăţenia nu a arătat aşa de la bun început, ci a fost realizată după reţeta hranei făcute din sărăcie: pui ce pui şi iese ciorba de pui. Mai întâi a fost prisma. Treptat, acesteia i s-au adăugat noi şi absurde elemente, până când a căpătat forma sub care o cunoaştem astăzi.

Anul acesta, intersecţia de la Popescu arată mai bine decât în alţi ani. Gazonul este uniform, arbuştii sunt bine întreţinuţi şi, în sfârşit, straturile de flori sunt aranjate altfel decât în linii drepte. Realizate de cei de la Gospodărire Urbană, toate astea au costat circa 40.000 de euro, o sumă frumuşică, nu-i aşa?

Ce ne va costa eliminarea grozăviei din metal? Doar demontarea câtorva tone de kitsch, numai bine de dus la fier vechi.

Citit 2936 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.