Un asteroid trece azi foarte aproape de Pământ

Un asteroid trece azi foarte aproape de Pământ
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Din februarie 2012, când astronomii din sudul Spaniei au descoperit asteroidul 2012 DA14, cercetătorii agenţiei spaţiale americane NASA i-au monitorizat traiectoria ca să vadă cât de tare se va apropia de Pământ la următoarea trecere. Potrivit calculelor NASA, corpul – care e lat cam cât o jumătate de teren de fotbal – ar trebui să treacă la o distanţă de 27.680 de kilometri de Pământ astăzi. Asta înseamnă că va zbura mai jos decât sateliţii artificiali care înconjoară planeta noastră. Dar, cu toate că apropierea este una istorică, NASA subliniază că riscul ca asteroidul să lovească Terra este zero, potrivit History.com.

Corpuri similare trec pe lângă noi la fiecare 40 de ani

Deşi 2012 DA14 va părea întunecat chiar şi când apropierea de Pământ va fi maximă, trecerea sa va reprezenta o ocazie bună pentru oamenii de ştiinţă de a studia corpurile din spaţiu şi mişcarea lor în relaţie cu planeta noastră.

Aceasta va fi a opta cea mai mare apropiere a unui asteroid de Pământ – evident, în afara celor finalizate cu impact. Un corp din spaţiu de o asemenea mărime trece pe lângă noi o dată la 40 de ani, iar unul se ciocneşte de planeta noastră o dată la 1.200 de ani.

Cu o lăţime de 45 de metri, asteroidul 2012 DA14 este aproape la fel de mare ca cel care a explodat deasupra malurilor râului Podkamennaya Tunguska din Siberia în anul 1908. Suflul acelei explozii, cunoscute ca Evenimentul Tunguska, a ras 80 de milioane de copaci de pe o suprafaţă de 2.000 kilometri pătraţi.

"Vizitatorul" va putea fi văzut la noapte

Astronomii de la Observatorul La Sagra din sudul Spaniei au descoperit asteroidul 2012 DA14 în urmă cu un an. Atunci, obiectul a trecut pe lângă noi pe data de 16 februarie, la o distanţă de 2,6 milioane de kilometri. Anul acesta, corpul se va apropia la 27.680 de kilometri şi se va deplasa cu o viteză de 28.100 km/h, potrivit estimărilor. Nu doar că va călători mai aproape de Pământ decât Luna (care se află la peste 384.000 de kilometri depărtare), dar şi decât sateliţii de comunicaţii, meteorologici sau de poziţionare globală (care orbitează planeta la 35.400 de kilometri distanţă).

Astăzi, asteroidul 2012 DA14 va atinge punctul cel mai apropiat de Terra deasupra Sumatrei, în Indonezia, la 21,24 ora României. Evenimentul va putea fi cel mai bine observat din Europa de Est, Asia şi Australia. După ce asteroidul va atinge punctul maxim, cercetătorii NASA intenţionează să îi urmărească depărtarea de Pământ, folosind un radar de înaltă performanţă amplasat în Deşertul Mojave din California. Ei speră să-şi poată face astfel o idee despre materialele care compun asteroidul şi despre structura acestuia, dar şi să vadă dacă poate fi comparat cu alte corpuri din spaţiu.

Se mai întoarce tocmai în 2046

În 366 de zile, traiectoria asteroidului 2012 DA14 în jurul Soarelui este similară celei urmate de Pământ, uşor mai eliptică şi înclinată la 11 grade. După apropierea de astăzi, este de aşteptat ca orbita asteroidului să se scurteze la 317 zile ca urmare a forţei de atracţie exercitate de Pământ.

Totuşi, riscul de impact cu planeta noastră este exclus: următoarea întâlnire cu acest asteroid va avea loc abia în anul 2046 şi se estimează că atunci va trece la o distanţă de 1,6 milioane de kilometri de Pământ.

 

Citit 1819 ori Ultima modificare Joi, 14 Februarie 2013 18:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.