Mau, un motan internaţional

Mau, un motan internaţional
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În egipteana veche, Mau înseamnă pisică. Iar când porţi un asemenea nume nu poţi fi decât un motan celebru, cu o poveste demnă de „O mie şi una de nopţi”.

Mau s-a născut în Al Ain, a trăit o vreme în Dubai, iar acum s-a stabilit în Norvegia alături de familia sa românească, mai precis, gălăţeană. Da, Mau este un membru foarte important al familiei Dumitrescu şi merită să aflaţi povestea periplului său prin lume.

„Arabic touch”

Roxana şi George Dumitrescu au părăsit România pe 4 septembrie 2004.  După o experienţă în Dubai, s-au stabilit în Norvegia. Dar să le luăm pe rând.

George lucra în Dubai din 2003, iar pe atunci cei doi tineri erau doar prieteni. „După câteva vizite în Dubai, ne-am căsătorit, în Abu Dhabi, în 2004”, n-a povestit într-un mail Roxana.

Mau şi-a făcut graţioasa apariţie în familia Dumitrescu pe 1 martie 2005. „Era un mărţişor rotund ca o mingiuţă bej şi avea o lună şi jumătate. Ni l-a adus cineva din Al Ain, un alt emirat şi din acea zi a devenit un membru foarte important al familiei noastre. Este foarte blând, nu muşcă, nu zgârie, dacă nu îi place ceva sau de cineva pur şi simplu pleacă din acel loc. Toate lumea din Dubai îl iubea”.

„L-am botezat Mau, care în egipteana veche înseamnă "pisica". Am vrut să dau un "arabic touch" numelui lui, pentru că trăiam în Dubai. După un timp am hotărât să ne întoarcem din nou în Europa, să ne construim o familie şi un viitor, lucruri pe care nu prea poţi să le faci în Dubai. După ce am trimis CV-uri în partea de nord a Europei, în Scandinavia, şi după câteva interviuri împreună cu soţul meu am hotărât să ne stabilim în Norvegia. Lucrurile au evoluat foarte repede şi noi trebuia să plecam din Dubai într-o lună”, povesteşte Roxana. Nici nu se punea problema să renunţe la Mau!

Şase luni de formalităţi

Norvegia este una dintre ţările în care e foarte greu şi complicat să introduci un animăluţ. Formalităţile durează, aşa că stăpânii l-au lăsat  pe Mau în Dubai, în grija unui prieten foarte bun, s-au mutat în Norvegia şi au parcurs pas cu pas toată procedura de aducere a motanului pe pământ scandinav.

Şase luni, atât au durat vaccinul antirabic, analizele şi celelalte teste prin care a trecut motanul, dar şi actele de care a trebui să facă rost familia Dumitrescu. În vremea asta, Mau suferea de dorul lor în Dubai, stăpânii se perpeleau în lipsa lui în Norvegia.

În fine, a venit şi ziua fericită: Mau a ajuns în Oslo după o călătorie foarte lungă, de aproape 16 ore. Era foarte speriat. Proba de rezistenţă încă nu se încheiase. Îl aşteptau încă opt ore de mers de la Oslo până în Sovik, la noua lui casă. A cam stat ascuns tot drumul.

Acasă, înconjurat de dragostea stăpânilor, s-a relaxat şi a redevenit Mau cel vorbăreţ. Mai mult, a devenit vedetă în presa locală, fiindcă norvegienii au fost foarte impresionaţi de curajul lui şi de devotamentul stăpânilor săi. 

E încă puţin speriat, nu s-a obişnuit cu temperatura şi locurile, dar face progrese. Până la vară sigur îşi va învinge şi temerile, va rezolva şi cu „geografia” locului şi se va integra în societatea norvegiană de pisici. Ehei, şi câte mai are să le povestească! M(i)au!

Citit 987 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.