Uite, ca o lance vine, ca o lance vine spre mine,
ca o lance aruncată de Dumnezeu...
(nu mă poate ocoli, n-o pot evita)...
vai de oasele sufletului meu!
Se apropie, o aud zbârnâind, şi o aud zbârnâind,
însă n-o văd cum arată...
(o ştiu din cărţi cu poveşti şi poezie)...
vai de carnea mea minunată!
Stau liniştit ca un obuz viu
în Marele Război de Apărare a Limbii Române...
cred că merit... (cu vârf şi îndesat)...
ultimul cuvânt care rămâne!
Gata, văd lancea, o simt în oasele sufletului meu,
în carnea mea expirată...
şi nu mă pot supăra pe Dumnezeu,
pe lumea de Apoi, pe lumea Cealaltă...!
