Le întâlnesc în orişicare clipă...
(aceleaşi sunt, oriunde m-aş afla)...
două au fost de la-nceput, şi două
cred că rămân până la moartea mea!
La moartea mea...că ele nu au moarte,
şi n-au nici milă, n-au nici un regret...
le-am tot cărat în suflet şi-n spinare,
şi le-am iubit şi repede şi-ncet!
Le-am şi urât...le-am zis blesteme grele:
să le văd arse, sfărâmate, sloi...
le-am dat (la toţi) de foame şi de sete,
dar au venit (aceleaşi) înapoi!
Şi mi-au bătut la poartă şi la geamuri,
cu deşte-nsângerate mi-au bătut,
şi-au plâns că vor să stea numai cu mine
fiindcă eu (doar eu!) le-am început!
Şi au ştiut şi-au vrut să mă rănească...
(şi eu le-am înşelat şi le-am durut)...
una-i aprinsă, ca o lumânare...
şi una-i frântă, ca un fulger crud!
Cea lumânare arde şi tot arde...
cea fulger frânt adună drept cu stâng...
cea lumânare duce-adânc la ceruri...
cea fulger duce naltul în adânc!...
Văd sufletul, fâl-fâl, fâl-fâl, prin tindă,
şi mărul putrezindu-mi-se-n gât!...
Cic-or veni şi s-or sui pe cruce,
ca două cărţi, să-mi ţină de urât!...
Le întâlnesc, le strâng, le port cu mine...
şi ne iubim, şi ne urâm mereu...
doar două sunt: sunt Literele Mele...
şi (toţi) n-avem decât un Dumnezeu!
