Gălăţencele fac spectacol: Ioana Bulgaru a câştigat a opta ediţie "Next Star"
Foto: Foto: Antena 1

Gălăţencele fac spectacol: Ioana Bulgaru a câştigat a opta ediţie "Next Star"
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Alexandra Lupoae a oferit, alături de frăţiorul ei special, Cosmin, cel mai emoţionant moment al concursului


Două gălăţence, Ioana Bulgaru şi Alexandra Lupoae au făcut un spectacol de excepţie, joi seara, la „Next Star”, pe Antena 1. Ioana a câştigat cea de-a opta ediţie a „Next Star”, intrând în finala marelui concurs. Alexandra Lupoae a oferit cel mai emoţionant moment al serii pentru că a ţinut să urce pe scenă împreună cu frăţiorul ei, Cosmin, care se luptă să învingă autismul.

O nouă Bjork

Deşi urăşte să-şi facă temele, Ioana Bulgaru, elevă în clasa a IV-a B la Şcoala Generală nr. 12 din Galaţi, a urcat pe scenă cu temele făcute impecabil. „De vină” este numai profesoara ei de canto, Monica Măciuceanu. Deşi n-are decât zece ani, Ioana iubeşte jazzul şi a oferit un veritabil moment de musical, interpretând piesa lui Bjork - „It's Oh So Quiet”. Juriul - Pepe, Lora, Connect-R, Maria Cârneci şi Vasile Muraru - a fost uimit din prima clipă, iar la finalul piesei, alături de public, a aplaudat-o în picioare. „Extraordinar! Bravo! De la ţipăt să ajungi la şoaptă, e extraordinar!”, se minuna Maria Cârneci. „A fost interpretare teatrală, de musical american”, s-a bucurat Vasile Muraru. „Este genul de moment când nu te poţi bucura de frumuseţea melodiei pentru că eşti copleşit de interpretarea artistului. O ţii minte dintr-o sută de copii”, a mărturisit Connect-R. „Ioana este un copil care s-a prezentat cu un număr artistic perfect. A şi cântat, a şi dansat, a avut expresivitate, a îmbinat actoria cu muzica şi dansul. N-a avut nicio greşeală!”, a spus Pepe. Şi Lora a fost de părere că momentul Ioanei a fost incredibil şi i-a felicitat profesoara de canto.

Alexandra şi Cosmin

Într-o seară magică, gălăţeanca Alexandra Lupoae a spart toate barierele şi a cucerit sufletul juriului şi publicului! Alexandra, în vârstă de zece ani, a renunţat la aplauzele tumultoase pe care le merita pentru că zgomotul puternic nu i-ar fi făcut bine frăţiorului Cosmin. Băieţelul se luptă cu autismul, iar Alexandra nu merge niciunde fără el. Asta a şi fost condiţia de participare la „Next Star”, ori împreună cu Cosmin, ori deloc! Pe scenă, cei doi fraţi au primit un dar special: un puzzle cu chipurile lor, Cosmin fiind pasionat de acest joc. Pepe i-a cedat locul său în juriu, iar Cosmin, în braţele mamei sale, şi-a jurizat surioara. Carismatică şi talentată, Alexandra a cântat şi a dansat nonstop, în duet cu Sonny Flame, piesa „Danza Kuduro”. Ritmul şi energia ei debordante l-au făcut şi pe Vasile Muraru să danseze în sincron cu Connect-R.

"Dacă am construit o amintire de trei minute în seara asta şi e de-ajuns! Ne-am făcut treaba”, a spus Dan Negru, la finalul spectacolului gălăţencei. „Bravo, Cosmin, bravo, Alexandra! M-a impresionat tare relaţia lor de frăţiori. E cel mai frumos lucru”, a spus emoţionată Maria Cârneci. „A creat o atmosferă care l-a liniştit şi pe frăţiorul ei, ne-a făcut să ne ridicăm în picioare, să dansăm, este un copil care transmite prin inimă”, a zis Pepe. Alexandra învaţă la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, în clasa a III-a, secţia pian, dar este şi eleva profesoarei de canto Adina Lazăr.

Le felicităm pe cele două gălăţence care au făcut spectacol şi le dorim o carieră artistică de succes!

Ioana Bulgaru

 

Alexandra Lupoae

  

Citit 2728 ori Ultima modificare Vineri, 11 Aprilie 2014 12:57

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.