Chiar şi în prezent omul este fascinat de Lună şi de spaţiu în general. Pe 20 iulie 1969, Neil Armstrong devenea primul om care a păşit pe satelitul natural al Pământului, urmat la doar câteva minute distanţă de colegul său „Buzz” Aldrin. Se pare că totul a avut loc datorită competiţiei acerbe între SUA şi Uniunea Sovietică în ceea ce priveşte spaţiul, pentru că omul a renunţat destul de repede la ideea de a explora Luna „la picior”; ultima misiune s-a terminat în 1972.
Competiţia
Pe 4 octombrie 1957, Uniunea Sovietică anunţa cu surle şi trâmbiţe prin misiune în spaţiu prin lansarea lui Sputnik 1, moment în care americanii au realizat că au fost devansaţi de către competitori. Totul a venit de la nivel înalt: în 1961, John F. Kennedy a ţinut un discurs inspiraţional în care spunea că e musai ca americanii să reuşească înainte de finalul deceniului să ducă un om pe Lună şi să-l aducă în siguranţă înapoi pe Pământ. SUA a avut nevoie de ani buni de muncă pentru a atinge acest scop, dar în final au reuşit. La 9,32 (ora Americii), pe 16 iulie, Apollo 11 era lansat către cer. La eveniment au participat peste 3.000 de jurnalişti, 7.000 de demnitari şi aproape jumătate de milion de turişti curioşi. Totul a mers conform planului, din fericire.
Aselenizarea
După ce a parcurs o orbită şi jumătate în jurul Pământului, Apollo 11 şi-a început călătoria de trei zile către Lună. Pe 19 iulie ajunseseră pe orbita astrului. Au petrecut o zi întreagă orbitând Luna, moment în care Neil Armstrong şi „Buzz” Aldrin au decis că a venit momentul adevărului. Au urcat în modulul lunar, poreclit Vulturul, şi l-au decuplat de „nava mamă”. Abia când au început coborârea au apărut ceva probleme: modulul îi ghida către un câmp plin cu bolovani foarte mari, dar cei doi au reuşit să manevreze Vulturul către un platou neted, aterizând la ora 16,17 (ora Americii), pe 20 iulie 1969.
Mersul pe Lună
După succesul răsunător şi entuziasmul aferent, Neil şi Aldrin au petrecut şase ore şi jumătate odihnindu-se şi pregătindu-se pentru etapa următoare: primii paşi pe Lună. La 22,28, camerele de pe modul au fost pornite, imaginile ajungând în casele a sute de mii de americani. Neil Armstrong a fost primul care a păşit pe suprafaţa astrului, la ora 22,56, moment în care a rostit fraza arhicunoscută „Un pas mic pentru om, un salt uriaş pentru omenire”. „Buzz” Aldrin l-a urmat la doar câteva minute distanţă. Cei doi au petrecut peste două ore jumătate afară din modulul Vulturul, din totalul de aproape 22 de ore de la aterizarea pe Lună.
Drumul spre casă
Operaţiunea de întoarcere a mers „brici”! După ce s-a reataşat de nava mamă, modulul Vulturul a fost lăsat în urmă, în derivă în orbita Lunii. Aterizarea a avut loc în Oceanul Pacific, cei trei astronauţi fiind preluaţi de către vasul U.S.S. Hornet şi duşi direct în carantină pentru a fi verificaţi de o echipă de medici. 17 zile mai târziu li s-a permis să meargă înapoi către familiile lor.
Luna se simte singură
45 de ani mai târziu, omenirea a abandonat ideea de a explora Luna îndeaproape. E adevărat că NASA are numeroşi sateliţi capabili să exploreze suprafaţa astrului de la distanţă, dar entuziasmul s-a pierdut. Motivele pentru care nu mai există interes pentru astfel de misiuni sunt numeroase (unele dintre ele, paranoice, altele relevante). Pe parcursul anilor, teoria conspiraţiei a luat amploare, iar oamenii i-au dat crezare. Astfel, unii sunt de părere că tot spectacolul a fost regizat într-un studio Hollywood. Alţii cred că sunt extratereştrii pe partea întunecată a Lunii... Adevărul este că o operaţiune de acest gen ar costa miliarde de dolari şi nu ar fi benefică omenirii, banii putând fi cheltuiţi într-o modalitate mai bună.
