* Urmează un text care poate fi considerat şocant de cei care-l cunosc pe omul de afaceri Igor Pârvu, dar pe care nu l-au mai văzut în ultimele două luni * De atunci, fostul conducător al Oţelului, care a candidat şi la Primăria Galaţiului, s-a apucat de o treabă după care nu se omoară oricine * Gălăţeanul şi-a deschis firmă de servicii funerare şi pregăteşte amenajarea unui cimitir, acţiune parcă desprinsă din celebrul serial american *
A intrat în branşă cu mare pompă (funebră)
Poate părea întâmplător că un businessman născut în oraşul lui George Bacovia s-a apucat de afaceri cu cruci, sicrie şi pomeni? Nu, Igor Pârvu, venit din Bacău la Galaţi, când avea doar trei ani, spune că de aproape două decenii îl trage aţa spre o asemenea îndeletnicire.
Fost marinar şi conducător la echipele de fotbal şi handbal ale clubului Oţelul, dar şi candidat la Primăria oraşului în 2008, Pârvu a ajuns să facă ceea ce nimeni nu putea bănui: îţi strânge călduros mâna la „transferul” dintre viaţa de zi cu zi şi cea veşnică! Omul a intrat serios de tot în branşa pompelor funebre şi vorbeşte cu o lejeritate soră cu fericirea despre coşciuge, monumente funerare şi lumânări pentru răposatul. Se vede că nu l-a forţat nimeni ca din pretendent la fotoliul de primar să ajungă, nitam-nisam, prietenul cioclilor.
Şi-a convins cu greu familia
De ce, domnule Igor? A fost prima întrebare pe care i-am adresat-o când l-am vizitat la noul său sediu, unul încărcat cu toate cele pe care ţi-e greu să le enumeri câtă vreme te gândeşti numai la salarii frumoase, vile, maşini şi concedii.
„De ce? Pentru că spre asta ne îndreptăm cu toţii, nu avem de ales! Trebuie să civilizăm şi acest serviciu, iar dacă reuşim să-l cizelăm, să-l facem corect, de ce nu?”, a răspuns cel mai nou patron de „pardesie de scânduri” din Galaţi. Pârvu admite că la început i-a fost jenă să-şi îndrepte paşii spre un asemenea job, dar până la urmă şi-a învins prejudecăţile: „M-am consultat şi cu familia care-mi ştia de mult gândurile, iar prima reacţie a celor dragi a fost de respingere, dar, în fond şi la urma urmei, este doar o afacere”.
Meseria e coroană de flori
Acum câţiva ani, când era şef la fotbal şi la handbal, îl abordam des cu teme care priveau transferurile de jucători, obiectivele din campionat sau meciurile disputate „pe viaţă şi pe moarte”.
Acum, gălăţeanul de 50 de ani organizează doar „derbiurile” cu miros de tămâie, căci altfel nu poate fi numită trecerea în lumea celor scăpaţi de griji. Şi pare foarte bine pregătit, nu scârţâie nimic în discursul său – este aşa de convingător de zici că a condus juma’ de Galaţi pe drumul la care chiar nu vreau să fac nicio referire.
„Suntem la început, dar ne-am adus absolut tot ce e mai bun şi de calitate”, zice Igor Pârvu şi l-aş fi crezut şi fără să-mi arate marfa (era o zi frumoasă de vineri, început de weekend, îmi stricam cheful, ce mai…).
Dric cu motor de Formula 1
Două restaurante pentru pomeni, un dric de lux importat din Olanda (are motor de 4.750 cm cubi) cu fanioane negre (pentru ortodocşi) şi alb-negre (pentru catolici), monumente funerare gata inscripţionate, personal care se ocupă de lucrarea din cimitir. Doar preot şi gropar nu poate asigura firma fostului marinar care bifează chiar şi serviciul de îmbălsămare. Slavă Domnului că n-a putut demonstra acest lucru!
„Avem şi cele mai frumoase cruci!”, se laudă omul de afaceri şi recunosc că m-am întrebat de zeci de ori, în gând, cât de frumos poate fi lemnul pe care-ţi apare numele după ce-ţi închei socotelile cu viaţa? În schimb, a evitat orice fel de epitet când şi-a expus colecţia de copârşee, gamă întreagă importată din Italia.
De la Coasta de Fildeş la coasa…
„Sicriele costă de la 3 milioane jumătate până la 50-60 de milioane, lei vechi”, explică Igor. Mult mai ieftine decât un fotbalist sau o handbalistă, dar destul de scumpe pentru cei care n-au ce face cu ele. E greu de scris despre raclele pentru domnişoare, albe în totalitate, sau despre cele zincate, bune şi ele la ceva, ferească Sfântul!
„Toate sunt din lemn african de diverse esenţe. Colaborez cu o firmă din Italia care are o fabrică în Coasta de Fildeş. Afacerea mi-am început-o cu 35 de sicrie aduse de acolo”, a insistat să dezgroape adevărul gălăţeanul al cărui motto nu poate fi altul decât „Memento mori”. Nu ştie cât de bănos ar fi acest business oarecum bizar, afirmă doar că România încă suferă la capitolul „îngropăciuni” faţă de ţările civilizate.
Ignoră rubrica „Decese”
„Pot spune că am o viaţă destul de agitată, dacă de la marinărie am trecut prin sport, politică şi apoi la servicii funerare”, spune cu umor personajul nostru. „Pe mare au fost ocazii când eram gata să ne înecăm şi cred că atunci l-am văzut pe Cel de Sus, poate de aici vine şi apropierea mea de activitatea pe care o vedeţi”, adaugă curajosul care speră să nu fi îngropat cei 70.000 de euro pe care i-a investit în chestiunea în care predomină atmosfera bacoviană.
L-am întrebat dacă urmăreşte cumva rubrica „Decese” din ziar sau dacă sună pe la uşile îndoliate şi, uluit, şi-a făcut cruce. Simbolul ritualului creştin, nu altceva. „Nu suntem agresivi, ne caută clienţii pe noi. Îi întâmpinăm cu apă şi cu o cafea”, a replicat Pârvu.
Ţintirim, ultima dorinţă
Şi nu se termină aici campania „mortală” a fostului candidat la Primărie. „Intenţionez să fac şi un cimitir. Caut locul, va fi undeva la marginea Galaţiului pentru că cimitirele existente sunt aproape pline”, se destăinuieşte Igor, dealer autorizat de înmormântări şi pomelnice care se pare că vrea să pună cruce carierei politice.
„Nu ştiu dacă voi mai candida, este prematur să vorbesc despre asta. Dacă peste doi-trei ani va fi cazul, vom vedea… Până atunci, nu mă plâng, am ocupaţie”, exclamă cel care are tot dreptul să spere la primul milion dintr-o afacere care se pupă cu cei doi metri sub pământ. Sub Pământ SRL! De Galaţi.
Cine este Igor Pârvu?
A văzut lumina zilei la Bacău, cu 50 de ani în urmă, în zodia Peştilor. Trăieşte, însă, în Galaţi de aproape patru decenii.
A jucat fotbal la echipele de copii, juniori şi tineret ale FCM-ului, iar după absolvirea liceului, a plecat la Constanţa pentru a se dedica meseriei de marinar. N-a renunţat însă la sport, Igor reuşind să câştige medalia de bronz la Campionatele Naţionale de canotaj.
Ulterior, vreme de zece ani, a fost ofiţer maritim de punte, colindând mările şi oceanele planetei. Recunoaşte că a făcut bişniţă, ca orice marinar, dar a şi condus cel mai rapid iaht din lume. La revenirea acasă a devenit proprietarul unui restaurant pe care-l deţine şi în prezent.
Căsătorit, are un copil
Ex-preşedintele clubului de fotbal Oţelul Galaţi este căsătorit din anii ’90 cu Corina şi are un băiat în vârstă de 10 ani. „Leonard este născut în zodia Leului. Eu sunt Peşte, sunt născut în martie. Şi una, şi alta sunt zodii norocoase, deşi norocul ţi-l faci şi prin muncă, fără de care nu poţi să realizezi nimic. Cel puţin eu, numai prin muncă mi-am făcut norocul. Am câştigat de câteva ori şi la loterie, este drept, însă numai sume mici”, povesteşte Igor Pârvu.
„Criza nu-mi sporeşte afacerea”
Pârvu susţine că n-a luat în calcul criza economică mondială atunci când a decis să se reprofileze pe cruci, batiste şi tămâie. El ţine să contrazică ipoteza conform căreia criza ne triază şi, implicit, îi dă o pâine de mâncat fostului politician:
„N-am mers pe ideea asta pentru că nu sunt de acord că ne triază criza. Să ştiţi, rata de mortalitate este constantă indiferent de condiţiile economice, aşa că nu-mi sporeşte criza cifra de afaceri. Cred şi, totodată, sper să nu murim mai mulţi din cauza crizei.” Iată o mostră de rugăciune modernă a gălăţeanului Igor Pârvu.
Vine şi noaptea printre cruci
Are disponibilitate pentru orice întrebare şi prinde poantele din zbor. La ieşirea din firma sa doldora de obiecte „veşnice” l-am mai abordat o dată pe patronul de sicrie: „Nu vă temeţi să veniţi noaptea în sediul firmei? Sunt numai cruci şi coşciuge pe aici, e o atmosferă sinistră!”
Igor a râs zgomotos: „Cum să-mi fie frică? Nu mă tem de obiectele în care am investit şi am impresia că am avut o dată drum noaptea pe aici. Este prăvălia mea şi nu văd de ce m-aş teme.” Când va face şi cimitir, voi repeta întrebarea!
Handbal, în paralel cu înmormântările
Cunoscutul afacerist nu-şi uită trecutul şi pregăteşte lansarea unei şcoli de handbal. La finele acestei luni, Pârvu va inaugura o asemenea instituţie care va avea mai multe sedii, pe la şcolile generale.
„Voi face această treabă în paralel şi voi urmări astfel mişcarea pentru toţi. Nu vom face acum performanţă, ci peste vreo trei-patru ani. Avem deja 70 de copii, fete şi băieţi, înscrişi, care vin şi aleargă îndrumaţi de profesori de specialitate. Vrem ca în câţiva ani să vorbim despre o Academie de Handbal la Galaţi”, precizează fostul şef de la Handbal Club Oţelul.
A „îngropat” Oţelul în 2003
Igor Pârvu a condus clubul de fotbal Oţelul timp de un an de zile. În vara lui 2002 a fost numit preşedinte de către mai-marii combinatului siderurgic, omul de afaceri având o relaţie foarte bună cu indienii de pe platformă cărora le asigura serviciul de catering. La finalul campionatului, formaţia gălăţeană de Liga I avea să retrogradeze după ce a trecut şi prin două meciuri de baraj.
Pârvu şi-a făcut mea culpa după acest accident în plan sportiv şi şi-a înaintat demisia. În toamna aceluiaşi an a trecut la conducerea echipei feminine de handbal Oţelul, la cârma căreia a rezistat timp de aproape trei ani.
A câştigat meciul cu CNSAS
Acuzat că a colaborat cu Securitatea, Pârvu, a câştigat procesul cu CNSAS în primă instanţă. Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii care a cerut instanţei să hotărască dacă Igor Pârvu a făcut sau nu poliţie politică, însă decizia nu este definitivă.
CNSAS a emis, pe 10 iunie, o notă de constatare, sesizând ulterior Tribunalul Bucureşti. Potrivit sesizării, Pârvu ar fi fost recrutat de Securitate pe 29 martie 1989, pe vremea când acesta era ofiţer maritim, preluând numele conspirativ „Petre”, pentru „supravegherea informativă a colegilor de serviciu şi contraspionaj economic”.
