* Patru decenii de la dizolvarea reţelei Caraman * Zece ani de spionaj contra NATO şi secrete de „fabricaţie” a spionilor *
„Bond. James Bond.” Aşa se prezenta spionul britanic, cu nonşalanţă. Spionii sunt însă legaţi de jurământul tăcerii, uneori pentru toată viaţa.
Pentru cele ce-mi povesteşte acum, spionul român din grupul care a sustras, vreme de un deceniu, documente secrete ale NATO, înainte de revoluţie ar fi fost executat pentru trădare. A trecut foarte mult timp, mai exact 40 de ani, de la aceste evenimente, dar fostul spion îmi cere să-i păstrez încă secretă identitatea. „Şi noi, şi voi, ziariştii, ne protejăm sursele”, îmi spune. Este condiţia dialogului…
Spaima Vestului
„În 1969 a fost anihilată la Paris una din cele două mari reţele de spionaj care zguduiseră Vestul după război. Operase «eficient» timp de zece ani, aducând extraordinare servicii strategice Estului şi provocând imense pierderi Alianţei atlantice. Protagoniştii erau români, iar şeful reţelei se numea Mihai Caraman (foto)”.
Astfel scrie pe coperta unei cărţi dedicate acestei acţiuni de scriitorul Pierre Accoce şi de fostul ofiţer al serviciului francez de documentare externă şi contraspionaj, Daniel Puget. Acum îl am în faţă chiar pe unul dintre spionii de atunci.
La dizolvarea reţelei, acum 40 de ani, când tânărul spion a fugit din Franţa, avea pregătite paşapoarte de naţionalităţi diferite. Pe cinci nume. Să-i spunem acum… dl X.
L-am descoperit ajutat de noroc. Prin 1992, se angajase la o firmă franţuzească. Avea un salariu mai mare decât al românilor şi atunci s-a gândit că este cinstit să-i prevină pe patroni că „înainte” a lucrat ca spion. Iar patronii au luat imediat măsuri: i-au… mărit substanţial salariul.
Românii au însă resentimente şi pentru spionii Securităţii, mulţi consideră că Vestul poate fi neîncrezător în România, pentru că odinioară un grup de spioni români a penetrat infailibilul sistem de protecţie, furând, vreme de zece ani, documente secrete de la NATO. La război este însă… ca la război, învinge cel mai abil. Grupul a rămas celebru, în Occident s-au scris cărţi despre el: celebra reţea Caraman! Românii sunt mai pudici…
Urmărit încă din liceu
În 1967, pe dl X l-au trimis în misiune, în Franţa, sub acoperire. L-am întrebat ce l-a determinat „să se facă” spion. „Pentru că mi-a plăcut aventura. Eu nu am avut teamă de nimic…”
Prezumtivii viitori spioni erau selecţionaţi, fără ca ei sau familiile lor să aibă habar, încă din liceu. „Eu n-am ştiut că am fost verificat încă din timpul liceului”: cazierul rudelor, „originea sănătoasă”, capacitatea intelectuală, rezultatele la învăţătură… Unii erau apoi recrutaţi.
A fost absolvent al primei promoţii cu facultate de ofiţeri de Securitate, de cinci ani, la Bucureşti, înfiinţată în 1961. Acolo l-a avut profesor şi pe Dumitru Mazilu. Făceau materiile de la Drept, plus limbi străine: germană, engleză, franceză, italiană (aici era profesoară dna Roman), nu şi rusă. Studentul avea 21 de ani şi învăţa franceza pe dialecte şi argouri. „Nici un fel de îngăduinţă nu exista! Era o exigenţă…”
Uneori erau duşi cu autobuzul, pentru cursuri comune cu studenţii civili, la Facultatea de Drept: îmbrăcaţi în uniforme, cu centuri şi diagonale. Profesorii îi dădeau exemplu pentru rezultatele la învăţătură: normal, militarizaţi, ei nu ieşeau în oraş, ci aveau studiu individual, supravegheat, şi după ore. Aveau profesori cu renume în epocă, căci absolvenţii urmau să-i dubleze în principiu pe reprezentanţii economici români în străinătate, să supervizeze contractele, aşa că trebuia să înveţe foarte multe lucruri.
„În facultate l-am văzut o singură dată pe Caraman. Asista la ore, în special la seminarii, ca să vadă cum gândim”. Mihai Caraman e de loc din Oancea.
Erau cazaţi excelent, doi în cameră, mâncare bună, bursă. Părinţii nu ştiau amănunte… „Era o şcoală specială, necunoscută, în Pădurea Andronache, care pregătea ofiţeri selecţionaţi pentru Informaţii Externe. Acolo se făceau limbi străine în curs intensiv – era pregătire şi de un an şi de doi ani. Se vorbea numai în limba respectivă”.
În final, se făcea pregătire specială. Şi „practică în producţie”: „Îţi dădea drumul în Bucureşti, fără bani, să plecăm, să zicem, la Satu Mare. Călătoriile astea cu naşul pe tren, am putea spune că şi noi le-am inventat. Sau: te trimitea într-o localitate, trebuia să-ţi găseşti o gazdă şi erai nevoit s-o păcăleşti…” Trebuia să fie inventivi, să nu dea de belea, să nu-i aresteze Miliţia…
În pat cu duşmanul…
Am notat de la spionul pensionat multe amănunte ciudate. De pildă, că şeful reţelei „a cerut aprobare ca să-l recruteze pe un cadru din cancelaria secretarului general al NATO, care era homosexual”. Că spionajul presupune uneori să faci sex cu duşmanul în fustă, am aflat şi de la agentul britanic Ian Fleming, creatorul lui Bond, dar spion fiind, să faci curte… unui gay este, să recunoaştem, o probă cam dură. Pentru un bărbat bine şi însurat bine, cu o femeie frumoasă, trebuie să fi fost greu!
Dl X ne-a mai povestit despre aventura sa din Franţa, dar şi despre întâmplări ulterioare, printre altele, cu Pacepa, Ceauşescu sau despre primul secretar Iliescu…
(va urma)
În fotografie – Mihai Caraman (foto internet)
