Mamiferele şi reptilele au dinţi iar păsările, cioc. Un lucru pe care-l ştie tot omul! Dar mai există şi alte făpturi pe care natura le-a dotat cu ciocuri, în afară de păsări. Un exemplu este ornitorincul. Printre făpturile care dispun de cioc şi totuşi nu sunt păsări, se numără şi un peşte („parrotfish”, peştele papagal) pe care ciocul îl ajută să sfărâme coralii, pentru a-şi procura hrana. Mai sunt şi broaştele ţestoase, al căror cioc are o forţă de tăiere colosală. Totuşi, păsările sunt singurele necuvântătoare pentru care ciocul reprezintă unica opţiune, indiferent de specie. Niciuna dintre păsările actuale nu dispune de dinţi. Pasărea cu dinţi? Este o idee oarecum ciudată, care li se va părea ridicolă unora. Îşi vor aduce aminte, cu zâmbetul pe buze, de „găina care a născut pui vii”, despre care s-a relatat în presa senzaţionalistă a anilor ′90. Numai că aici e vorba despre ceva serios! Studiind procesele de adaptare şi schimbările morfologice prin care-au trecut păsările, cercetătorii au ajuns la… dinozauri. După oamenii de ştiinţă evoluţionişti, dinozaurii sunt strămoşii direcţi ai păsărilor. S-a descoperit că absolut toate păsările dispun de o genă responsabilă de formarea dinţilor, actualmente dezactivată. Cercetătorii de la Universitatea din California au constatat că gena aceasta provine de la un strămoş comun pentru toate păsările din timpurile noastre. Acest strămoş reptilă a trăit acum 100 de milioane de ani. Din cercetările efectuate până acum rezultă că pierderea dinţilor s-a desfăşurat, la strămoşii păsărilor, în două faze. Într-o primă etapă au dispărut dinţii situaţi în partea din faţă a ambelor maxilare, superior şi inferior. Logic, în faza a doua au pierit progresiv şi ceilalţi dinţi. Astfel au rămas păsările fără măsele, complet ştirbe. Lucru care nu le-a afectat!
Tranziţia de la bot către cioc a avut loc, la păsări, simultan cu pierderea dinţilor. De altfel, au existat păsări, precum Ichthyornis, al căror aparat bucal avea forma unui cioc rudimentar în partea din faţă, în vreme ce porţiunea posterioară dispunea încă de dinţi. De măsele.
Dispariţia smalţului dentar s-a produs, după unele estimări, în urmă cu aproximativ 116 milioane de ani, în vreme ce pierderea dentinei a avut loc odată cu dispariţia totală a dinţilor şi s-a produs acum 101 milioane de ani.
De amintit este faptul că, în urmă cu zece ani, oamenii de ştiinţă de la univeristăţile din Wisconsin şi Manchester au reuşit ca, printr-o intervenţie genetică, să trezească (activeze) gena responsabilă de creşterea dinţilor, la un pui de pasăre domestică.
A existat o concepţie potrivit căreia păsările şi-au pierdut dentiţia odată cu modificările pe care scheletele lor le-au suferit pentru a deveni apte de zbor. Dar S. Brusatte, paleontolog ce s-a ocupat la Universitatea din Edinburgh de studiul amănunţit al dinozaurilor şi al păsărilor, n-a confirmat această ipoteză, susţinând că Archaeopteryx, adică „prima pasăre”, avea capacitatea de a zbura şi totuşi dispunea de dinţi. Nu există nicio corelaţie între existenţa dinţilor şi aptitudinea de a zbura. Deocamdată rămâne fără răspuns o întrebare importantă: până la urmă, de ce şi-au pierdut păsările dinţii?
Sursa: cunoastelumea.ro
