Talentele revin de unde au plecat | O gălăţeancă, din nou pe scena Next Star (VIDEO)

Talentele revin de unde au plecat | O gălăţeancă, din nou pe scena Next Star (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Yoyo, adică gălăţeanca Daniela Negoiţă, s-a reîntors, joi seara, pe scena de la Next Star, competiţie a cărei finalistă a fost în 2014. De această dată, artista pregătită de Andreea Ignat la „Estrada Copiilor” nu a fost în postura de concurentă, ci de invitată! Mai exact, a făcut un featuring cu o copiliţă de numai cinci ani, Ştefania Barteş, venită tocmai din Bistriţa. Micuţa nu s-ar fi descurcat, cu siguranţă, la partea de rap a piesei „Pierdut buletin”, aşa că Yoyo a preluat misiunea dificilă şi a dus-o la bun sfârşit. De cum a apărut pe scenă, membrii juriului au şi recunoscut-o! „E Daniela! A fost aici, la Next Star!”, şi-a amintit, încântat, Pepe. „Ştiu! am cântat şi eu cu ea!”, s-a bucurat Alina Eremia, care la acel moment nu era în juriul Next Star. Vestea cea mare este că micuţa Ştefi a fost votată de public şi a intrat în finala de popularitate a Next Star. Cu siguranţă, o parte din merit îi revine şi lui Yoyo!

Citit 4092 ori Ultima modificare Vineri, 14 Octombrie 2016 18:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.