SABINA AVRAM, fetiţa cu trofeu naţional (VIDEO)

SABINA AVRAM, fetiţa cu trofeu naţional (VIDEO)
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Sabina Avram e la primul său interviu, la nouă ani de viaţă şi cinci de viaţă muzicală. Recent, eleva inimoasei profesoare şi artiste Adina Lazăr, a cucerit, la Bucureşti, pentru categoria „Pop românesc, 9 ani”, cu maximum de punctaj, Trofeul Festivalului de muzică pentru copii şi adolescenţi „Steluţe de iarnă”, organizat la începutul lunii de Colegiul Naţional de Arte "Dinu Lipatti". Sabina a adunat deja diplome frumoase. Anul trecut de pildă, primea Premiul II la Spring Star, premiul de început. Şi la Crissmusic Festival de la Galaţi, unde primea, în aprilie, tot Premiul II. A fost premiată şi la concursul naţional  bârlădean „Florile copilăriei” şi în altele.

Cântă de la patru ani, de la grădiniţă şi vorbeşte hotărât şi atent, ca un om mare. Şi-a început „cariera” la Palatul Copiilor, unde primea prima sa diplomă, una de excelenţă. Acolo i-a educat talentul profesoara de muzică uşoară Zamfira Iacob. La şase ani şi jumătate, fetiţa ajungea, la Şcoala de Artă a Centrului Cultural Dunărea de Jos, pe mâinile profesoarei şi artistei Adina Lazăr, dascăl care a format şi alte mici stele premiante – în septembrie chiar, o prezentam şi pe eleva Lorena Enache, premiată la un festival internaţional, la laşi. „Doamna e un profesor extraordinar, extraordinar de perfecţionist, un om minunat”, îmi spune mămica Sabinei, Cristina Avram. La Şcoala de Artă, Sabina a învăţat tot felul de genuri muzicale, mai ales rock. Are două ore, marţea, la clasa de canto a doamnei profesoarei, şi, de rest, „carte”!

Sabina şi-a moştenit mama, care acum zece ani făcea canto la clasa Sofiei şi Ion Şerban, tot la Centrul Cultural. Dar şi în cazul Sabinei, părinţii, Cristina şi Cătălin Avram, au decis: muzica – obiect opţional, şcoala să fie şcoală! O întreb pe Sabina ce hobby are: muzica şi dansul. Cântăreţi preferaţi? Delia, bineînţeles! Dar ce îi place cel mai tare? La „mate”, la şcoală!

Cu „studii” de până la clasa a treia la Şcoala Gimnazială nr. 26 (numai cu Premiul I), Sabina are impresari inimoşi. Mai întâi străbunica, care, şi dumneaei, din 750 lei pensie, alocă chiar şi 150 pentru cheltuielile micii artiste. „Facem cu toţii eforturi foarte mari”, recunoaşte mama fetiţei. Îi sprijină şi dna învăţătoare Jenica Tănase, de la Şcoala Gimnazială nr. 26 „Ion Creangă”. Bineînţeles, se implică tare părinţii, iar la Centrul Cultural le e alături prof. Victor Sorbală, „un om minunat”.

De  Crăciun, şi Sabina a cântat colinde, la Liceul de Artă, chiar şi la Teatrul Muzical.  „E păcat că, la atâtea talente şi la câte trupe de copii sunt, nu sunt chemaţi să cânte şi copiii la Serbările Galaţiului!”, spune mama.  O mai întreb pe Sabina dacă are emoţii la spectacole. Se întoarce spre mămica: „Tu ai plâns, eu nu!”

„Am numai „Excelent”” la lecţii, precizează Sabina.  Dar acasă? „Muzică să fie, că Sabina cântă, cântă toată ziua!”, mi-o „pârăşte" mama. Chiar şi muzică populară. Dar vrea să se facă, când va fi mare… designer de case. Şi de rochii, ar merge. Doar că nu desenează încă perfect… Acum face rochiţe pentru păpuşi.

Citit 3123 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Decembrie 2016 10:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.