* Dispare sursa otomană a Istoriei noastre: „Facultăţile de Istorie ar trebui să ia măsuri urgente” – spune profesorul Tasin Gemil * 440 de ani din 500, fără războaie cu Înalta Poartă – precizează profesorul * Profesorul Ali Mehmed a tradus Coranul *
„Decada culturii turce”, eveniment anual organizat de filiala gălăţeană a Uniunii Democrate Turce, a fost găzduit anul acesta, după cum deja v-am informat într-un alt articol, de Biblioteca „V.A. Urechia”.
În mulţimea de diplomaţi, istorici, oameni de cultură români şi turci, membri ai unor formaţii de dansuri populare turceşti, am avut bucuria să-l întâlnesc aici pe un turcolog renumit, fost deputat, fost ambasador al României în Azerbaidjan, prof dr. Tasin Gemil, director al Institutului de Turcologie şi Studii Central-Asiatice la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Laureat al premiului "Nicolae Iorga" al Academiei Române, este coautor al volumului de cercetare scos recent la Editura Istros a Muzeului Brăilei, dedicat regretatului turcolog Mihail Guboglu. Savantul şi-a spus la Galaţi povestea celor 40 de ani în domeniul cercetării documentelor vechi turceşti, după ce iniţial dorise să se dedice arheologiei.
„Din păcate, la ora actuală nu am rămas decât trei [turcologi în toată puterea cuvântului]: decanul nostru, dl Mustafa Ali Mehmed, profesorul Mihai Maxim, care este la Istanbul [la Centrul cultural româno-turc] şi, ultimul pe listă, eu”, a spus cercetătorul, atrăgând atenţia asupra unui fapt grav: „Facultăţile de Istorie din România au neglijat formarea unor specialişti în domeniu, ceea ce va costa istoriografia românească! Există un hiatus între generaţia veche, printre care mă număr şi eu, şi generaţia nouă, care nu există. Facultăţile de Istorie ar trebui să ia măsuri urgente dacă le interesează Istoria naţională şi să pregătească specialişti”.
Mihail Guboglu şi Mustafa Mehmed au fost deschizători de drumuri, în anii ´60-´70: primii care au început cercetarea arhivelor otomane de la Istanbul, în 1966, dând şase volume de cronici şi documente fără de care trecutul nostru ar fi incomplet. Până la publicarea documentelor, relaţiile româno-turceşti erau privite ca la sfârşitul secolului XIX: exclusiv relaţii de război.
„Au fost 500 de ani de relaţii, din care dacă socotiţi, veţi găsi numai 60 de ani de lupte. Restul, 440 de ani, au fost de relaţii paşnice, comerciale, de influenţare reciprocă”, a mai spus profesorul.
Obraz gros, scândură tare…
Prof. univ. dr. Mustafa Ali Mehmet este şi autorul unei recente tălmăciri a Coranului în româneşte. Iar la seminarul gălăţean a spus lucrurilor pe nume: poate vă interesează cum ne vedeau turcii cu vreo două veacuri în urmă, în timp ce noi învăţăm la şcoală numai despre câte capete de domni au tăiat turcii?
„Galaţiul este singurul oraş din România care figurează în dicţionarele turceşti”. Asta e partea bună. Partea rea este că fostul port mare exportator de cherestea a ajuns să facă parte dintr-un cuvânt compus, într-un adjectiv în care intră şi „Galaţi”: „obraz gros ca scândura”.
De la scândură ni s-a tras deci o poreclă dată de turcii de odinioară gălăţenilor de odinioară (să nu uităm, o societate multietnică, de altfel), aceea de „oameni mai obraznici şi mai puţin cultivaţi, obraz gros, cum se spune pe româneşte”, a precizat cercetătorul. Cum mai găseşti şi azi, nu vă fie cu supărare!
Profesorul a povestit aventura vieţii sale când, la cinci ani, a ajuns fără părinţi sau rude în România, unde a trebuit să lupte ca să studieze. Academia Română a aflat că ştie scrisul vechi turcesc şi l-a chemat să colaboreze…
„Cişmeaua” contribuţiilor româneşti la Istoria otomană
Prof. univ dr. Dan Râpă Buicliu, de la Muzeul de Istorie Galaţi, a avut un lung şi interesant expozeu, pomenind de importanţa istoricilor români la scrierea istoriei Turciei, evocându-i pe Cantemir, Iorga sau pe Mihai Maxim.
Preşedinta Gulten Abdula a anunţat că sunt oameni din Turcia care ar putea sprijini refacerea Porţii Turceşti şi a spus că se bucură să afle că „Ministerul Culturii, oamenii de suflet, diriguitorii acestui oraş, au înţeles că se poate da circuitului turistic un asemenea monument”. Şi că speră să realizeze alături o cişmea (cuvântul e turcesc!) care să amintească de trecerea turcilor prin aceste locuri.
