* Când ai pile la împărăţie, nu mai contează nici dacă umbli cu un alt bărbat. O dovedeşte din plin preotul Pomohaci, cel care a spart buba familiei netradiţionale în sânul bisericii. Luni seara, la Acces Direct, reporterii au mers în satul unde slujeşte acesta şi au stat de vorbă cu oamenii. Hehe, şi ce au aflat... Ce minuni face părintele, Doamne! Zici că e Arsenie Boca, nu alta! Ho, nu săriţi! Am zis că parcă ar fi, nu că e!
* Ei bine, una dintre doamne a fost cea mai interesantă. "Mi s-a furat calul. Mai exact, joi seara. Am luat ulei, vin, un dar, o prescură şi m-a dus la părintele. Am zis că mie nu îmi trebuie poliţie, îmi trebuie părintele. De la hohotele alea mari, că am plâns, a ieşit părintele din altar, mi-a pus mâna pe cap şi mi-a zis: Viorică, eu slujesc să îţi vină calul acasă. Şi a venit!", a zis femeia, în timp ce plângea de mama focului.
* Prima întrebare: era calul ei? Sau nu mai contează, atât timp cât a venit un cal acasă? A doua: calul e o metaforă pentru bărbatul beţiv care pleacă dimineaţa şi se întoarce peste trei zile? Să ştim şi noi. Şi apoi, la ce bună poliţia? Părintele e baza în sat.