Monedă de aur, dedicată victoriilor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz

Monedă de aur, dedicată victoriilor de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Banca Centrală a României (BNR) a lansat în circuitul numismatic, începând din 24 iulie, un set de trei monede (din aur, argint şi tombac cuprat), precum şi o monedă din alamă, pentru colecţionare, dedicate împlinirii a 100 de ani de la victoriile armatei române de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Monedele au valori nominale de 100 lei, 10 lei, 1 leu şi 50 bani. Monedele vor fi ambalate, separat, în capsule de metacrilat transparent. Seturile de trei monede vor fi însoţite de broşuri de prezentare şi certificat de autenticitate.

Tirajul este de: 150 seturi de trei monede (din aur, argint şi tombac cuprat); 5.000 monede din alamă, de 50 bani, pentru colecţionare. Preţurile de vânzare sunt: 2.100 lei, exclusiv TVA, pentru setul de trei monede (din aur, argint şi tombac cuprat), inclusiv broşura de prezentare; 10 lei, exclusiv TVA, pentru moneda din alamă, de 50 bani, pentru colecţionare.

Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR.

Citit 2465 ori Ultima modificare Joi, 27 Iulie 2017 18:36

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.