ŞTIRI EXTERNE - Viaţa Liberă Galaţi

NATO a prelungit mandatul lui Jens Stoltenberg

Scris de Marți, 04 Iulie 2023
NATO a decis marți să prelungească cu încă un an mandatul secretarului general Jens Stoltenberg, alegând să rămână cu un lider experimentat în timp ce războiul face ravagii la ușa alianței, în loc să încerce să ajungă la un acord asupra unui succesor, transmite Reuters. Fostul premier al Norvegiei este…

Macron se va întâlni cu primarii localităților afectate de violențe

Scris de Luni, 03 Iulie 2023
Preşedintele francez Emmanuel Macron intenţionează să se întâlnească marţi cu peste 200 de primari ale căror comunităţi au fost afectate de protestele violente din ţară, transmite DPA. Macron avea prevăzute luni întrevederi cu preşedinţii celor două camere ale parlamentului francez, Senatul şi Adunarea Naţională, au relatat postul BFMTV şi cotidianul…

Papa Francisc condamnă arderea unui Coran la Stockholm

Scris de Luni, 03 Iulie 2023
Papa Francisc a declarat că arderea recentă a unui Coran în faţa celei mai mari moschei din Stockholm l-a înfuriat şi l-a dezgustat şi că respinge şi condamnă permiterea acestui act în numele libertăţii de exprimare, informează luni Reuters. "Orice carte considerată sfântă ar trebui respectată pentru a-i respecta pe…

Spania a preluat președinția rotativă a Consiliului UE

Scris de Duminică, 02 Iulie 2023
De pe 1 iulie 2023, Spania preia de la Suedia preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene, pentru o perioadă de şase luni. Statele membre care deţin preşedinţia rotativă lucrează împreună în grupuri de câte trei, numite „trio-uri”, pentru o perioadă de 18 luni.Trio-ul actual este format din Spania (iulie -…

Apple a trecut de valoarea de 3.000 miliarde de dolari

Scris de Duminică, 02 Iulie 2023
Capitalizarea de piaţă a grupului informatic american Apple a trecut la sfârșitul săptămânii trecute, de pragul de 3.000 de miliarde de dolari, investitorii mizând pe capacitatea producătorului telefoanelor iPhone de a-şi creşte veniturile, chiar dacă în paralel explorează noi pieţe, precum realitatea virtuală, transmite Reuters. În cursul tranzacţiilor care preced…

A treia noapte de violențe, sute de arestări

Scris de Vineri, 30 Iunie 2023
Franţa a petrecut, joi spre vineri, a treia noapte în haosul violenţelor urbane după moartea unui adolescent lângă Paris, ucis de un poliţist care a fost arestat şi inculpat pentru omor voluntar, transmite AFP. Nahel, un adolescent de 17 ani, a fost împuşcat mortal în piept, după ce a refuzat…

Bază a mercenarilor Wagner din Libia, atacată cu drone

Scris de Vineri, 30 Iunie 2023
Lovituri cu drone de origine necunoscută au vizat, în noaptea de joi spre vineri, o bază aeriană din estul Libiei unde s-ar afla mercenari ai grupului paramilitar rus Wagner, fără a provoca victime, potrivit unei surse militare. Libia este pradă unei crize politice majore de la căderea lui Muammar Gaddafi…

Japonia deversează în mare un milion de tone de apă radioactivă tratată

Scris de Joi, 29 Iunie 2023
Sud-coreenii au început să-şi facă provizii de sare de mare şi alte produse, pe fondul îngrijorărilor stârnite de intenția Japoniei de a deversa în mare peste un milion de tone de apă radioactivă tratată, colectată de la centrala nucleară Fukushima. Apa a fost utilizată în principal pentru a răci reactoarele…

Revolte în Franța, după uciderea unui tânăr de către un polițist

Scris de Joi, 29 Iunie 2023
Procurorii francezi au declarat că magistrații îl vor investiga pe polițistul care a împușcat și ucis un adolescent de 17 ani, pentru "omucidere voluntară", după două zile de proteste violente. Peste noapte, protestatarii au incendiat mașini și clădiri publice în suburbiile Parisului, iar tulburările s-au extins în alte câteva localități…

Madonna a ajuns la terapie intensivă

Scris de Joi, 29 Iunie 2023
Madonna, în vârstă de 64 de ani, se recuperează după o "infecție bacteriană gravă", care a forțat-o să fie internată la Terapie Intensivă pe 24 iunie și să-și amâne noul turneu mondial. Potrivit managerului ei, starul a avut o infecție bacteriană gravă, care a dus la "o ședere de câteva…

„Doamna cu evantai”, vândută la un preț-record

Scris de Miercuri, 28 Iunie 2023
Tabloul "Dame mit Fächer" ("Doamnă cu evantai") al lui Gustav Klimt a fost vândut cu 85,3 milioane de lire sterline, la Sotheby's, devenind cea mai valoroasă operă de artă vândută vreodată la o licitație în Europa. În urma unui război al ofertelor de zece minute între patru ofertanți, tabloul a…

Sud-coreenii, întineriți prin lege

Scris de Miercuri, 28 Iunie 2023
Peste 51 de milioane de oameni din Coreea de Sud au devenit, miercuri, cu un an sau doi mai tineri - cel puţin, conform unei noi legi care a eliminat sistemul tradiţional de raportare a vârstei, aşa-numita „vârstă coreeană”, transmite CNN, preluată de Hotnews. Conform legislaţiei care a intrat în…

Rusia vrea să vândă petrol din Venezuela, pe modelul Chevron

Scris de Miercuri, 28 Iunie 2023
O companie de petrol rusească a solicitat PDVSA, compania petrolieră de stat a Venezuelei, permisiunea de a prelua controlul asupra exporturilor rezultate din activitățile comune derulate prin alte cinci companii cu capital mixt, scrie agenția Reuters, citând două surse implicate în discuții. Potrivit Hotnews, Roszarubezhneft este o companie mai puțin…

Ford face concedieri, pentru a-și reduce costurile

Scris de Miercuri, 28 Iunie 2023
Ford Motor a anunțat că va începe concedierile în această săptămână, care vor afecta în principal locurile de muncă din domeniul ingineriei din SUA și Canada, ca parte a măsurilor luate de producătorul auto pentru a-și reduce costurile, relatează Mediafax. Această evoluție vine după ce compania a declarat, în luna…

Frescă cu vin și „pizza”, la Pompeii

Scris de Marți, 27 Iunie 2023
O splendidă frescă reprezentând o cupă cu vin şi ceea ce pare a fi o pizza a fost descoperită la Pompeii, a anunţat marţi situl arheologic din apropiere de Napoli. Fresca pe fond negru, "care frapează prin calitatea remarcabilă a execuţiei sale", a fost găsită în timpul săpăturilor la o…

Donald Trump ar fi păstrat planuri clasificate de atacare a Iranului

Scris de Marți, 27 Iunie 2023
Fostul preşedinte american Donald Trump, inculpat pentru gestionarea presupus neglijentă de secrete de stat după plecarea de la Casa Albă, vorbeşte, într-o înregistrare publicată de CNN, despre planuri clasificate de atacare a Iranului pe care le-ar fi păstrat la el, transmite AFP. Potrivit canalului american, este vorba despre o conversaţie…

Ucraina se va concentra pe exporturile de la Dunăre

Scris de Marți, 27 Iunie 2023
Ucraina trebuie să fie pregătită să exporte cereale aproape în exclusivitate prin porturile sale de la Dunăre, deoarece Rusia blochează practic livrările de la Marea Neagră, a anunţat marţi Autoritatea Porturilor Maritime din Ucraina, informează Reuters.Ucraina este un mare producător şi exportator mondial de cereale şi oleaginoase, însă atât producţia,…

Scoția visează la independență și la Uniunea Europeană

Scris de Luni, 26 Iunie 2023
Şeful guvernului scoţian, Humza Yousaf, a început luni o vizită la Bruxelles, menită să construiască relaţii cu Uniunea Europeană (UE), la care liderul Partidului Naţional Scoţian (SNP) doreşte să adere într-o zi, în fruntea unei Scoţii care ar deveni independentă, scrie AFP, preluată de Hotnews. Vizita noului lider al SNP…

A picat de 27 de ori examenul mult visat

Scris de Luni, 26 Iunie 2023
Un milionar în vârstă de 56 de ani din China, Liang Shi, a picat pentru a 27-a oară la temutul examen "gaokao", cu care se intră la universitate. Cu părul alb și o avere solidă, Liang Shi a fost mereu frustrat că nu a reușit să obțină o notă suficient…

Închisoare pentru ucigașul cu arbaleta al „regelui cârnaților”

Scris de Luni, 26 Iunie 2023
Un tribunal din Moscova l-a condamnat, luni, la 20 de ani de închisoare pe Aleksandr Mavridi, bărbatul pus sub acuzare pentru uciderea "regelui cârnaților" din Rusia în 2020, detaliile crimei șocând opinia publică rusă la momentul respectiv, relatează Lenta, citată de Hotnews. Tribunalul a hotărât, de asemenea, ca pedeapsa să…

Moscova menține măsurile antiteroriste

Scris de Duminică, 25 Iunie 2023
Măsurile antiteroriste rămân în vigoare la Moscova și în zonele adiacente, la o zi după haosul creat de înaintarea coloanelor militare ale grupării Wagner. Pe autostrada din sudul capitalei Rusiei este plin de patrule de poliție. Sunt restricții și la aproape 500 de kilometri depărtare de Moscova, în regiunea Voronej,…

Accident la un roller-coaster din Suedia

Scris de Duminică, 25 Iunie 2023
O persoană a murit şi mai multe au fost rănite, duminică, într-un accident de roller-coaster produs în parcul de distracţii Grona Lund din capitala Suediei, Stockholm, a informat agenţia de presă TT, citând un purtător de cuvânt al parcului de distracţii, relatează Reuters. Potrivit postului public de televiziune suedez SVT,…

Carlsberg îşi vinde afacerea din Rusia

Scris de Duminică, 25 Iunie 2023
Producătorul danez de bere Carlsberg a informat că a semnat un acord privind vânzarea afacerii sale din Rusia, dar nu a dat publicităţii numele cumpărătorului sau valoarea tranzacţiei, care face obiectul unei analize extinse a autorităţilor de reglementare de la Moscova, transmit Reuters și Agerpres. Carlsberg, producătorul occidental de bere…

Revoltă de o zi a liderului grupării Wagner

Scris de Duminică, 25 Iunie 2023
Forţele grupării paramilitare Wagner au început să-şi părăsească poziţiile din Rusia la ordinele liderului lor, Evgheni Prigojin, care a făcut cale întoarsă după ce a sfidat direct autoritatea preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează AFP, citată de Agerpres. După o zi de rebeliune armată spectaculoasă, Prigojin urmează să plece în Belarus,…
Pagina 69 din 223