* Viorica poate răsufla ușurată, primul mare eșec din mandatul său este, de fapt, o eroare a sistemului sau poate că a interimarului Fifor. Nu, înfrângerea Simonei din finala Australian Open nu poate fi agățată de greabănul demisionarului laș Tudose, el, vecinul de peste dig mutat la Capitală va rămâne mereu legat de problema niponă. Shinzo Abe, nu Halep l-a învins pe veci pe Mișulică de la Brăila.
* Știa, carevasăzică, Daddy de ce amână votul pentru învestirea (Vio, baby, e învestire, nu investire, iertare că mă repet, dar sper să asimilezi!) Guvernului Vasilica. Să treacă domnișoara din Constanța pe lângă primul mare trofeu al anului și s-o arătăm cu mâna (sau cu degetul) pe foarte bine coafata și aranjata Dăncilă?
* Altfel, îi mulțumesc Simonei Halep pentru emoțiile pozitive trimise de la antipozi, în ciuda înfrângerii de sâmbătă, atunci când milioane de români au stat lipiți cu nasul de televizor ca la Revoluție. Cu jaluzelele trase, ca mulți dintre posesorii de livret de revoluționar. Sau carnet, permis, cum s-o numi documentul care pe mulți, în mod nejustificat, i-a împroprietărit? Este pentru prima dată – îmi permit supoziția, nu bag mâna în flacără – când nici cel mai inconștient consumator de sport n-a mai avut puterea de a o înjura pe fata lui Stere Halep. După o asemenea serie de jocuri, nici hater cu jumătate de normă nu mai poți fi – îți canalizezi toate energiile malefice spre politicieni, statul paralel și fiscul perpendicular.
* Mi-a căzut în față o fotografie cu președintele Iohannis, aflat la coadă pe una dintre pârtiile Munților Șureanu. Comentarii:
1. Soțul doamnei Carmen a urmărit cu îngrijorare grupul de schiori care înainta spre traseu. S-o băga vreun Tăriceanu în față, nu s-o băga?
2. Klaus știe să se apere cu stoicism de consecințele parșive ale proverbului dacic „Schiezi, nu schiezi, vremea zăpezii trece”.
3. Dacă aș fi în locul domniei sale, nu m-aș aventura nici măcar pe patine. Cum să slalomezi și să te și gândești cu îngrijorare, marcă înregistrată, la modificările aduse legilor justiției? Eu cred că președintele riscă foarte mult, nepermis de mult.