Cazul Simona

Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

* Mai ușor cu patriotismul, mai piano cu pumnii în piept! Știu, pe toți ne-a făcut mândri Simona Halep că a învins-o pe Serena Williams, dar foarte puțini au crezut cu adevărat în forțele ei. Evident, mulți își pregătiseră discursul de după: băi, e valoroasă, dar nu poate s-o bată pe aia. Deci nu va fi niciodată ce trebuie să fie.

* Să rămâi haterul Simonei și după o finală atât de categorică, așa cum a fost aceea de sâmbătă, e ca și cum ți-ai dori să revii la sistemul paușal. Slavă Domnului, mulți pot fi văzuți la mormântul lui Ceaușescu, iar unii votează fără oprire cu Iliescu. Avem, așadar, după Sorina, cazul Simona.

* Dacă nu ne dă și nouă din câștigul ei sau nu ne mulțumește la scenă deschisă, ca să audă mapamondul ce compatrioți frumoși și deștepți are, nu ne pasă că a lui nea Stere e cea mai bună din lume.

* „Nu strâmba, tu, cu mustață!”, ataca Hagi, acum două decenii, când cerea statuie pentru membrii naționalei de fotbal. Abia sâmbătă am aflat că se referea la Țiriac.

* Se întreabă presa străină cum e posibil ca în România să nu existe terenuri de iarbă pentru tenis. Bravo, mă, dar ne lasă inima să luăm grătarul de pe ele?

* Ieri, de Ziua Franței, și-au adus unii aminte că deseori ne-a luat peste picior publicația Charlie Hebdo. Și au reacționat revanșard. Apoi, și-au rezervat on-line două bilete la Paris, în luna aprilie, când e mai ieftin.

* Rareș Bogdan, băiatul care făcea emisiuni la Realitatea TV pentru a fi propulsat în Parlamentul European, zice că diferența dintre Iohannis și Barna este ca cea dintre orașele New York și Roman. Frumoasă comparație, și pentru asta au ieșit oamenii de nenumărate ori în stradă... Iar el chiar seamănă cu Mister Bean, așa cum inspirat consemnează scriitorul Răzvan Boanchiș.

* Apropo, și-au dat unii cu părerea despre pantofii prezidențiabilului USR Dan Barna. Că ar fi urâți, nepotriviți etc. La șlapii lor nu s-au uitat, din nefericire.

* Ceva despre croșeul aplicat de Anamaria Prodan antrenorului Dan Alexa? Poate în rubrica de mâine, mi-e cam frică.

Citit 943 ori Ultima modificare Duminică, 14 Iulie 2019 17:34

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.