Să vină primăvara!

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* E mai bine că s-a amânat meciul de fotbal din Islanda. Ar fi revenit ai noștri, poate victorioși, însă ar fi avut nevoie de carantină de 14 zile. Cantonament, cum zic alde Mirel Rădoi. Pentru cei care au făcut ieri revista presei doar la fără frecvență, Islanda a intrat pe lista țărilor cu minimum 500 de cazuri confirmate.

* Nu e ducere în derizoriu, am ferma convingere că într-o perioadă oarecum apăsătoare nu poți citi numai decrete și ordonanțe. Încerci o supapă, mai faci ture doar la nivel de imaginație, așa ai o șansă în plus de a fi primul care zâmbește și când va veni cu adevărat primăvara. Căci va veni la un moment dat.

* Apropo, îți sugerez un serial de comedie în genul lui „Seinfeld”, care a făcut istorie în anii ’90. E vorba de „Larry David, inamicul public nr. 1”, e terapie, literalmente, uiți de izolete și inconștienții care, deși n-au ce face, își vântură în continuare garderoba pe străzi.

* Mi se pare ciudat că ultimele două ieșiri din casă ale subsemnatului au fost încununate de întâlnirea unui personaj cam la 60 de ani, cu bască și palton de culoare maro. Prima dată l-am văzut la un magazin alimentar, a doua zi (nota bene - mă duceam la serviciu, nu mă aflam la plimbare) aștepta placid la trecerea de pietoni. Mă simt urmărit, n-am habar dacă mă mai poate salva cineva.

* Măi tataie, eu am treabă, nu pot să stau în casă, l-am auzit sâmbătă pe un stimabil pensionar din București. Aproape că-l deranja întrebarea reporteriței. Nene, dacă-mi permiți să te tutuiesc, atât vreau: să te văd, la fel de arogant, și după ce va trece valul. Sper că ai înțeles unde bat, doar ești om activ, nu poți rămâne izolat la domiciliu...

* Ministrul Economiei pune punctul pe i: „Nu vă faceți stocuri, pentru că nu vine războiul.” Iar unii, cei mai pesimiști dintre compatrioți, vor frământa din buze că nici măcar ăla nu mai vine. Păi, n-are autostradă, cel puțin în Moldova. Pe une să se strecoare?

* Se spune că persoanele de peste 65 de ani ar trebui izolate obligatoriu. Hm, la noi e mai greu. Meleșcanu abia a renunțat la funcția de șef al Senatului.

Citit 1010 ori Ultima modificare Luni, 23 Martie 2020 19:22

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.