Fenta intitulată Cumpănașu

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

* Viața era dură, însă nu apăruse coronavirusul-vedetă. Pentru cei care au câștigat la nivel psihologic această luptă (nu e încheiată, dar orișicât), viața a devenit ceva mai ușor de gestionat. Te-ai putea declara pregătit de criza alimentară anunțată tot mai des de specialiști. De aia economică nici nu mai vorbesc.

* L-ați văzut/auzit pe doctorul Rafila, imaginea României în lupta cu Covid-19, între timp devenit parlamentar PSD? Și-a lustruit discursul, aproape că vedem un alt profesionist în costumul său. E mai degajat, mai pro-relaxare, își dorește redeschiderea școlilor etc. Or avea dezinfectanți de calitate premium la intrarea în sediul social-democraților...

* Presa națională anunță că peste 600 de profesori au participat vineri, 8 ianuarie, la cursul de numerologie organizat de Asociația Numerologilor din România, deci și destui "teacheri" gălățeni. Povestea se cam încheie aici, ce să-i mai reproșezi Inspectoratului Școlar Galați? Că e în tendințe, că-și face treaba? Rămâne doar să stabilim legăturile pseudoștiințifice dintre notele de 4 și 5 din catalog și noile repere trasate de Asociație.

* De asemenea, e important ca numărul destinului să nu aibă nicio legătură cu nota de la purtare. Mă refeream la bieții elevi care și-ar putea revedea dascălii în carne și oase când va apărea jocul FIFA 23. Lista e mai lungă, nu sunt pus la punct cu cele mai noi apariții în materie de jocuri.

* Polițiștii, nemulțumiți de înghețarea salariilor, au anunțat că de astăzi nu vor mai da amenzi, ci doar avertismente. Hm, n-aș pica în această plasă, cu toate că este foarte incitantă... Mi-ar plăcea să merg pe granița dintre contravenție și infracțiune, dar anunță meteorologii zile alunecoase. Poleiul din codul penal e cel mai nenorocit.

* Google a suspendat rețeaua de socializare Parler, populară printre susținătorii lui Trump, din magazinul său online de aplicații. Explicația e justă: e nevoie de moderarea fermă a conținutului. Da, corect, bravo! În schimb, ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem iranian, care se joacă de-a amenințările, are contul de Twitter activ. Iar noi plecăm pe fenta intitulată Cumpănașu.

Citit 608 ori Ultima modificare Duminică, 10 Ianuarie 2021 15:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.