* A fost publicată știrea peste tot, este genul de informație care nu poate să treacă oricum: "O pensionară din Galați a comandat un iPhone de 6.700 lei, dar a primit în cutie șuruburi și cuie." Mă așteptam la o reacție epică, așa cum se spune acum, din partea doamnei în etate: "Vaaai, mămică, să nu-mi zici că nici acel Lamborghini comandat prin Casa de Pensii n-o să-mi vină!" Sau poate că nu.
* De puterea de cumpărare a pensionarilor din Galați nu s-a temut nimeni până acum. E genul util de informație pentru negocieri importante: cum altfel să ademenești în zonă un investitor global? Cu astfel de cancanuri poți să dezvolți o regiune.
* Am vrut să mă distrez și eu pe seama fotografiei în care un Tweety îi umezește prin târtiță frizura lui Trump. De fapt, e o caricatură ironică. Mi-am adus, totuși, aminte că niciodată nu mi-a stârnit râsul vreo urmă de cenzură (asta-i baza poantei, blocarea accesului deja fostului președinte american la canalele de comunicare în masă). Am trăit-o prin anii 2000, la cenzură mă refer, când era Adrian Năstase premier, și am fost ciufulit, zbârlit. Și pe interior, și extern. Dacă aș fi avut culoare portocalie deasupra umerilor, aș fi semănat cu eroul negativ al zilelor noastre.
* Ehei, să fi avut vreun cumătru în board-ul vreunei rețele de așa-numită socializare, mi-aș fi permis mai multe. Dar ai mei, modești din toate punctele de vedere, sunt angajați în uzine locale.
* La fel cum nu-l pot certa, fiind deja în drum spre lumea cealaltă, pe actorul Bogdan Stanoevici, decedat la 63 de ani neîmpliniți. Din mai multe cauze, chiar dacă ni se spune că l-a răpus COVID-ul. Nu știu din ce motiv a pierdut lupta pentru viață, doar autopsia poate să ofere o soluție, nu editorialiștii-strigoi care l-au dojenit apăsând cu frustrare tastatura. Dacă a murit sfidând regulile impuse de specialiști, cu toate că în poveste se iscaseră și niște nosocomiale (nu poate fi eludat acest aspect!), a plătit cu vârf și îndesat. A plătit, acum s-a eliberat. Cine suntem noi, cei rămași în viață și mai mult pe Facebook, să-i profanăm memoria? Nici măcar când ești urcat pe masă, nu mai găsești liniște? Urâte vremuri trăim, sunt fără precedent!
