Brigada Rutieră și Green Deal

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Consider că specia nu e vizată de extincție, congelatorul antropologic funcționează la capacitate maximă. Non-stop. Există și dovezi în acest sens - de pildă, o brigadă a Poliției Rutiere Botoșani l-a escortat până la bancomat pe un cetățean care încălcase o lege a circulației. Cu mașina instituției, ca să le injecteze bravilor bărbați în uniformă obșteasca șpagă. Data viitoare, amărâtul ăsta de șofer ar face bine să umble cu cash la el: n-ar mai părea sofisticat și, cel mai important, știrea conform căreia niște purtători de caschetă și-au luat dreptul chiar lângă bordură n-ar mai interesa pe nimeni.

* Umanitatea polițiștilor botoșăneni - empatie sună bombastic pentru asemenea caractere - nu trebuie dată la o parte! Puteau să-l lase pe jos până la ATM, ar fi putut să plouă, să ningă, să fie ghețuș, caniculă, furtună și ceață... L-au protejat, tot timpul i-au vegheat pașii împleticiți până la peretele în care a introdus cardul. Bravo, așa nu!

* Conform unui studiu, pandemia ne-ar fi apropiat peste așteptări: unu din cinci români a luat zilnic masa de mai multe ori cu familia în ultimul an. Și s-a depus, și pe brațe, și sub mandibulă, pe coapse, abdomen, peste tot. Așadar, niciun avantaj nu vine fără costuri ascunse.

* Motoarele diesel și pe benzină au zilele numărate, anunță presa europeană, comunitatea condusă de la Bruxelles intenționând ca din 2035 să nu mai fie comercializate mașinile cu motor termic. Obiectivul este, firește, salvarea planetei. Vapoarele, alimentate din plin cu păcură, și avioanele care nu pot fi trecute încă pe baterie nu poluează chiar atât de mult. E o impresie a subsemnatului. Doar autoturismele și vacile, ale căror flatulații au dus la inversarea polilor, astea vor fi trase pe dreapta.

* Apropo, mă tem că echipajul de la Rutiera botoșăneană face parte din amplul plan intitulat Green Deal.

* Îmi propusesem să nu-i mai pomenesc, dar sunt ridicoli și deopotrivă haioși. Emil Boc, care a terminat emanciparea Clujului, îl atacă zilnic pe Ludovic Orban. Cea mai nouă săgeată vine parcă tot din inima Înțelegerii Verzi din capitala UE: "Benzina lui Orban se apropie de sfârșit". Cu toate că despre acesta din urmă se spune că prețuiește și "petrolul". Tot din podgorie.

Citit 834 ori Ultima modificare Marți, 22 Iunie 2021 20:34

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.