Ieftină comedie

Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

* După Regina Maria, să-mi fie iertată blasfemia, dar și rima, am putea vărsa încă o inimă de româncă în Bulgaria. Elena Udrea cere să fie arestată la domiciliu, într-o casă pe care a închiriat-o în țara vecină. Bine că nu s-a dus cu mașina proprie la sud de Dunăre, doar știm ce apucături au fanii castraveților! Numai Pro TV-ul a relatat deseori ce se întâmplă pe la Nisipurile de Aur și pe la Albena.

* Parlamentul se gândește la binele comun și crește viteza maximă admisă pe drumurile expres din România la 120 de kilometri pe oră. Drulă de la USR se gudură, e proiectul său: "Prin ridicarea limitei, drumurile expres nu vor mai fi capcană de amenzi." Bine că Galațiul nu dispune nici măcar de asemenea rute! Dar trebuie să ni se ofere și nouă un colț de baghetă: să putem trece cu 80 la oră prin Liești, Frumușița și Cudalbi, ca să dau câteva exemple la derută. La final, ne numărăm și aplaudăm această lege zglobie. Ca să nu remarci precaritatea infrastructurii, o traversezi în goană.

* Moment de publicitate subliminală. Potrivit unui studiu căruia nu e bine să i te potrivești (parcă astfel suna vorba aia populară), substanţele chimice din cremele pentru protecţie solară se acumulează în ierburile marine din Marea Mediterană. Cu alte cuvinte, ori stați pe acasă, măi săracilor, ori veniți cu pistruii dobândiți de la natură! Nu încercați să-i mascați, că ne bulversați vânatul! Creveți, calamari etc. Semnat: unii care nu și-au făcut stocuri de ulei și zahăr.

* Ipocrizie? Hm, ieftină comedie, mai degrabă. Răzvan Burleanu, reales la un nou congres al Federației Române de Fotbal, a declarat senin o chestiune pentru care cu ani în urmă s-ar fi ieșit în stradă. E cam pe același palier cu banda stricată Florin Iordache-"Altă Întrebare". Să ne minunăm că nu i-a înflorit niciun mușchi facial: "Mi-aş fi dorit să am un contracandidat." La fel ca Nicolae Ciucă. Coincidența, râul, ramul...

* Bayern Munchen a fost eliminată din Liga Campionilor la fotbal, însă nu lipsesc titlurile de genul: "Rezultat-bombă în Champions League!" Dar vorbim despre empatie la câțiva kilometri de război.

Citit 738 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Aprilie 2022 23:39

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.