Naturalețea lui Nicu

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

* Ieri a fost acea zi în care unii îi dau târcoale, chiar și o viață întreagă, fără a o cuceri pe deplin. Despre limba română este vorba. Președintele și premierul au sărit ca arși s-o perieze, însă am fi așteptat un mesaj din altă parte, nu de la cele două palate. Acolo se frecventează o limbă de rumeguș.

* "Limba română este temelia identității noastre. O prețuim folosind-o corect și cultivând-o", a declarat Klaus Iohannis. Ar fi mers de minune apoi deja celebra-i cuvântare, "Jó napot kívánok, PSD!". Doar ca să demonstrăm că nu doar fondul suferă, ci și forma.

* M-am gândit ieri la premierul Ciucă, la clipurile devenite virale în perioada în care m-am retras în concediu. Uneori îmi vine să-i prezint scuze Veoricăi - doamna cu coc, atunci când gafa (se întâmpla des, recunosc), parcă trăgea duble pentru reclame sau pentru vreun film de Bollywood. În schimb, Nicu, așa cum îi spunea Cîțu înainte de bascularea de la fruntea PNL, e de-o naturalețe înspăimântătoare.

* Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, crede că toaleta din fundul curții nu afectează calitatea educației: "E o problemă exagerată. Mulți dintre noi am făcut performanță învățând în aceste școli". Subsumarea lui Sorin în acest plural e de neînțeles. Ce performanțe aveți, domnule ministru? Iertați-mi incultura, nu e o întrebare retorică. Pur și simplu, din superficialitate, am ratat episodul respectiv.

* Șase români au spart o fabrică Chanel de lângă Paris. Unul dintre ei a mărturisit că îi trebuiau paleții din lemn, nu parfumurile. Dacă nu s-ar fi mișcat Poliția așa cum scrie în regulamentul de organizare, insul ar fi dus și schela aia ruginită la fier vechi.

* Avertismentul ONU despre igiena din unitățile medicale este îngrijorător: "Jumătate din spitalele de pe glob nu au apă și săpun în toalete." La noi, în România, există totuși provizii de săpun pentru niște unități spitalicești care încă n-au fost construite. Dar ne-au fost promise mereu în campaniile electorale. Carevasăzică, vor apărea la un moment dat. Bine că o să fie igienizate.

Citit 548 ori Ultima modificare Miercuri, 31 August 2022 19:16

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.