A mâncat, dar a și făcut

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

* Întrebat despre chestiile actuale care ne macină, președintele Iohannis dezvoltă frazele la fel de molcom. "No, ce-i baiul?", ar fi răspunsul tipic, dar nu-i permite vreun funcționăraș al naibii de pe la Cotroceni. Prin urmare, omul nostru trebuie să umble la paleta de sensuri, să dezvolte și să citească de mai multe ori textul de pe prompter. "Nu mai cântați, dom' președinte, că nu sunteți la Voce aici!", îmi place să cred că și asta i se strigă de după cortină. Aș, imaginație pervertită.

* Despre riscul unei crize alimentare și despre creșterea prețurilor la mâncare, șeful statului a parat în stil propriu: "Nu trebuie să apară semne de întrebare." Adică, domnia sa nu va întâmpina dificultăți. Asta pricep, trebuie să ne bucurăm. Cum ar fi să ne conducă un flămând? Suntem sătui de sintagma "A furat, dar a și făcut", acum ar trebui să forțăm intrarea unui alt verb: "A mâncat, dar a și făcut." Merge și altfel?

* Titularul de la palatul prezidențial s-a exprimat și în problema crizei energetice: "Lucrurile sunt destul de simple. Trebuie să evităm să risipim energia!" S-o luăm "pas cu pas", cum ar veni. N-ai cum să te superi pe domnul președinte, părinții săi locuiesc chiar în Germania, țară care s-ar resimți cel mai mult din cauza opririi gazului rusesc.

* Cum o spun și alții (văd că rubrica de față e citită, să ne fie de bine tuturor), după ce am scris din toiul verii în această pagină: sunt de acord să strângem cureaua, ca să-i fie bine întregului bloc comunitar, dar mi s-a făcut un dor nebun de Amsterdam. Și m-aș duce cu mașina direct în Țările de Jos, însă fără să fiu oprit la frontieră. La niciuna. Că "sunt cetățean european și am drepturi", dacă vă mai e cunoscută poezia asta puerilă. Adică, vrem în Schengen, nene, haideți să nu ne prefacem că nu pricepem. Și, da, merităm acolo, doar n-o să vă luați după ziariștii "incomozi" de pe la noi care împroașcă alte versiuni.

* Pro TV-ul difuzează un serial despre clanuri de mafioți în care șeful Poliției se teme de presă. Nici nu știu care imagine e mai deformată, că bossul oamenilor cu caschetă s-a născut fricos din fire sau că mass-media reprezintă o forță. Oricum, ambele variante sunt hilare.

Citit 634 ori Ultima modificare Miercuri, 21 Septembrie 2022 20:30

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.