Moderare a conținutului, adică cenzură

Moderare a conținutului, adică cenzură
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

* Elon Musk și Twitter s-au comportat ca Prigoană și Bahmuțeanu. Până la urmă, l-a cumpărat cu o avere, 44 de miliarde de dolari. "Dă banii pe toate prostiile", ar putea fi replica nevestei excentricului miliardar.

* Prin noua super-tranzacție Twitter, sesizăm anumite reacții, se pot citi câteva chestiuni pe care nimeni nu se grăbește să le analizeze. Guvernul german ar putea renunța la contul din această rețea de social-media, Medvedev îi urează noroc, iar Trump exultă - sunt remarci ale presei main stream. Aș fi avut același puls și dacă s-ar fi insinuat în acest business Ion Țiriac. Ca să-și poată brandui avioanele cu păsărica bleu-ciel. N-am fost niciodată fanul lui Musk, dar ideea sa de a elimina cenzura de pe această platformă (știm cu toții, noua cenzură îmbracă rufele intitulate "standardele comunității") e firească. Aplaudăm normalul, aproape că nu ni se mai poate citi linia vieții. A dispărut din "feed".

* Pe câteva site-uri de la noi - își spun presă, au ceva pretenții - au fost difuzate rânduri toxi-comice din publicația americană The New Republic, care încearcă să explice de ce ideea lui Musk, de "Free Speech", ar accelera ruinarea SUA: "O platformă Twitter fără moderarea conținutului ar însemna că minciunile și dezinformarea vor copleși adevărul și că fasciștii și putiniștii vor dispune de toată libertatea pe care o doresc." Ceva mai grotesc n-am citit, băieții de la ”Scânteia” de pe vremuri își văd depășită și ridiculizată munca din acea epocă. Nu mai există libertate de expresie (mai țineți minte cum era fluturată sintagma în anii caricaturilor care scandalizau islamul?), trebuie să trăim într-un modul de "moderare a conținutului". Tot cenzură i se spune. Adevărul nu se clamează, tovarăși, el trebuie dezbătut, e rezultanta unui derby al argumentelor și contraargumentelor. Iertare, m-am aprins în van, în loc să fiu cuprins de fiorul petrecerii de la Castelul Bran, așa cum l-am remarcat la televizor pe jurnalistul de prompter Claudiu Pândaru.

* Pândaru și alții ca el, excitați de vânzoleala de vedete și miliardari la obiectivul din județul Brașov, sunt tributarii unor principii fără fundament: "O singură postare drăguță poate dubla rapid numărul de turiști străini." Nu se va întâmpla. Există Bran și există o infrastructură dezolantă în zonă, ca mai peste tot în țară. Mi-aș fi dorit s-o văd pe Angelina Jolie la langoșeria de după colț.

Foto: unsplash.com

Citit 821 ori Ultima modificare Luni, 31 Octombrie 2022 11:11

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.