Horoscopul scuză mijloacele

Horoscopul scuză mijloacele
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Trăiești cu deplina convingere că te-ai născut într-un sat de pescari amatori?! Te-au cam păcălit! Au uitat deliberat să-ți spună că, de fapt, ești atât de special, încât ai venit pe lume, ca să vezi lumina zilei, într-o maternitate în care oamenii se nasc... în funcție de zodie. La nașterea ta, planetele s-au aliniat, special pentru a-i ușura munca ginecologului. Soarele și Luna au vrut să-ți țină cununa, dar s-a sesizat Miliția Astrală, atrăgându-le atenția că gestul ține de alt ritual. Moașa care a asistat la nașterea ta avea, vezi Doamne, un brâu de lână, doar pentru că așa i se părea ei c-a auzit la doamna de Limba și Literatură Română?! Și pe ea, pe moașă, au păcălit-o.

Și mie îmi place Horoscopul. E printre cele mai reușite rubrici de umor involuntar din presă. De regulă, citesc Horoscopul de la stânga la dreapta, ca să nu creadă istoria că vreau să intru în ea cu ajutorul unei mașini-capcană, Doamne ferește! Nu există activități și evenimente de pe Pământ care să nu poată fi făcute... în funcție de zodie, ci doar încăpățânarea omului care trăiește în ignoranță.

Am citit, ieri, într-un ziar de scandal monstru, că există destinații de vacanță, pe care le pot alege... în funcție de zodie. Nu se înțelegea prea bine dacă e vorba despre zodia mea sau a viceprimarilor din stațiunile destinațiilor de vis. Până mai ieri, de câte ori mă întrebau prietenii dacă mergem la mare sau la munte, le răspundeam: „Depinde”. Dar ca să nu creadă că-i miștocăresc, adăugam: „În funcție și de ce zice soția”. Aș vrea să renunț la aceste clișee și ambiguități iritabile, pentru că, iată, se poate pleca în vacanță și în funcție de zodie, nu numai în funcție de ce zice partenerul de viață. Dac-aș putea plăti facturile la energie, telefonie și gaz în funcție de zodie, cred c-aș fi cel mai fericit om din cartier. Da’ să vedem ce spune și soția astrologului care mi-a făcut ziua de ieri una... extrem de frumoasă!

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

 

 

Citit 2141 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 01:44

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Doina
    Vineri, 28 Aprilie 2023 10:15
    95.76.59.***
    Eu femeie fiind nu pot sa nu fiu de acord cu pozitiile exprimate de alti formatori de opinie din zona media(asa se numesc persoanele care au habar mai mult sau mai putin despre orice subiect, si, sunt chemate sa peroreze pe sticla contra unei sume de bani sau doar pentru a nu fi uitate de publicul r
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.