Cu ocazia la limba română, s-a plouat cu metafore

Cu ocazia la limba română, s-a plouat cu metafore
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

 Ieri a fost Ziua Limbii Române. Din respect pentru victimele pe care aceasta le face zilnic, am evitat să scriu pe această temă. Astăzi însă n-am mai rezistat.

* Fiind a doua zi după, mulți dintre români sărbătoresc Revelionul Ospătarilor Vorbitori și Scriitori de limbă română.

* Cu ocazia Zilei Limbii Române, Marcel Ciolacu a ținut un moment. Hermeneuții și lingviștii cred că ăla ținut de Marcel ar fi fost un moment de reculegere, premierul trăind cu convingerea că româna e o limbă destul de moartă.

* Întâmplarea a făcut ca Ziua Limbii Române să pice în aceeași zi cu Ziua Limbii Meschine, adică aia pe care o folosesc politicienii pentru a vorbi între ei și în care i se adresează electoratului.

* De rușine, fostul prim-ministru Nicolae Ciucă a evitat să deschidă gura, ieri, de Ziua Limbii Române. Analiștii sunt de părere că a procedat corect. Orice declarație făcută de Ciucă în limba română ar fi fost un sacrilegiu menit a-i indigna chiar și pe cei care trăiesc cu deplina convingere că virgula nu știe carte. Nici măcar aia dintre subiect și predicat. Anul trecut, Nicolae Ciucă le-a spus unor apropiați că Limba Română e atunci când apăsăm tasta 1. "Practic, limba română e nambăr oan", a adăugat fostul premier, vădit mișcat de eveniment.

* Cu glasul gâtuit de emoție, renumitul vilegiaturist semivorbitor de limbă oarecum română, Klaus Iohannis, a declarat, ieri: "Limba este română și așa trebuie ca să rămână. A trebuit să moară arhaisme și alte cuvinte, ca să pară că știm și noi să vorbim această limbă, aici, pe flancul estic".

* Îndrăgitul iubitor de mârțoage epice Iulian Bulai a rostit și el câteva cuvinte, cu ocazia Zilei Limbii Române: "Dacă eram în locul lui Dostoievski și românii, scriam romanul IDIOMUL. Cu pixul".

* Nici presa n-a stat cu mâinile-n sân. Un tabloid a reușit performanța de a publica un articol omagial de aproximativ 17 slove nepereche, folosind doar 7 clișee analfabetistice. Din cauza asta, cei 4 autori ai articolului-fluviu au fost suspendați, nu înainte de a fi puși să-și scrie demisia și s-o despartă în silabe triste.

* Din respect pentru Iohannis, reputatul site Stiripesurse.ro a coborât steagul limbii române în bernă, pe motiv că redactorul-șef a reușit să dezgroape securea războiului și să-i pună de 40 de vile.

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1648 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 01:52

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.