Arafata Morgana e noua șefă a medicilor de familie numeroasă

Arafata Morgana e noua șefă a medicilor de familie numeroasă
Evaluaţi acest articol
(11 voturi)

* Am aflat și eu, nu musai cu mirare, că medicii de familie protestează, nemulțumiți fiind de inițiativa Ministerului Educației de a introduce în programa școlară basmul bronșic "Halat Alb". Glumesc, dar nu eu am început!

Medicii de familie sunt iritați de pauperitate, în general, și de salariile mici, în special. Ca să fie cu adevărat convingători, medicii ar trebui să împrumute din apucăturile de comunicare ale altei categorii socio-profesionale, și mă refer la tagma profesorilor. Când nu se-ntâmplă nimic din punct de vedere sindical pe piața protestelor, profesorii apar în presă sub numele clasic de "profesori". Când însă ies în stradă, ca să-și strige nemulțumirile, acestora li se spune "dascăli". Dă infinit mai bine în ochii, urechile și corazonu' autorităților. De asta zic: medicii de familie ar trebui să apară în presă sub denumirea de "medici de familie numeroasă". Nu e sigur că Guvernul ar pica pe spate de emoție, milă sau compătimire, dar măcar s-ar face dreptate mediatică și onomastică în nomenclatorul de meserii.

* Pe site-ul televiziunii care are onoarea de a găzdui dialogurile susținute de Cosmin Prelipkeanu Reevs cu el înșiși, Frigidi24.ro, a apărut aceste cuvinte: "Medicii sunt tot mai nervoși. Protestează la Finanțe cu coșuri cu covrigi, apă și hârtie igienică". Prezența covrigilor în recuzita protestatarilor are legătură inclusiv cu recent descoperita gaură neagră din Univers, adică ruda cosmogonică a găurii din covrigii fostului astronăut buzoian Maricel Colacu. Cât privește hârtia igienică care apare în manifestările de stradă ale medicilor, lucrurile par să fie și mai clare: aceștia se tem că Guvernul ar putea înlocui clasa de mijloc, cu degetul omonim, iar păturile sociale, cu straturile de igienizare, beneficiind de largul și lăbărțatul concurs al celor de la Zewa. De unde și refrenul lălăit de medici: "Câte-un plic, plic, plic / Câte-un plic, plic, plic / Până n-o mai rămânea nimic".

* Institutul de Studiere a Arhivelor și Hibelor Situațiilor Ridicole de Urgență anunță o descoperire uluitoare! Mă rog, e un fel de a spune, pentru că încă n-a fost văzută, bașca nimeni nu știe la ce folosește. Numele ei este Arafata Morgana, iar ultima oară când unui expert i s-a părut c-o observă, Arafata Morgana se dădea cu izoleta pe una dintre fascinantele pârtii de pe Valea Rahovei.

⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă

*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Imaginile incluse sunt proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Citit 1692 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2024 02:16

Mai multe din această categorie:

1 comentariu

  • postat de Iulian
    Sâmbătă, 20 Ianuarie 2024 09:14
    95.76.32.***
    Hârtia din coșulețul Scufiței de Familie nu are legătură cu gaura neagră din covrig, mai degrabă cu Ochiul Maro. Cu Raed Calafat e bine că acum suni la 112, nu mai freci lampa în zadar ca să iasă Duhul.
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.