* Academia Română ia în calcul canonizarea unui cioclu din Galați, după ce bărbatul a fost auzit exclamând, ziua în amiaza mare, în fața unuia dintre cimitirele din oraș: "Din păcate, nici verbul A FI nu mai este ce era."
În sprijinul acestei inițiative lăudabile și, implicit, a gânditorului Gelu Vinereanu, au venit foștii săi vecini. Doamna Mirela D. a declarat pentru rubrica noastră: "Era un domn respectuos...Cum, este viu?! Aoleu, mă scuzați! Deci Gelu e un adevărat metafizician. Încă din fragedă copilărie se încălța cu fesul croșetat de bunica sa pe dos, în timp ce recita psalmi urbani pe două voci, ca să aibe pe cine să dea vina. A fost, este și va fi un existențialist. Păcat însă că cam bea, și nu puțin. Sau, cum frumos spune un alt vecin de-ai noștri, Laurențiu Socrates, dacă Gelu Vinereanu n-ar fi existat, mahalaua ar fi fost și mai pauperă, cartierul mai anost, în timp ce, la bodega de lângă bloc, celebrul caiet cu datorii sustenabile ar fi avut soarta unui biet manuscris lipsit de personalitate. Așa să ne ajute și pe noi sf. mc. Berzelius!"
* Scandalul populației și copulației de urși scăpați de sub control este departe de a se încheia. O asociație non-profit de apărare a drepturilor animalelor de non-companie din Zărnești pune punctul pe "i" și ia cerbul de coarne. Asociația "Accept, dar nu iert" a înaintat o inițiativă legislativă către Ministerul Mediului, prin care propune ca urșii bruni care suferă de platfus să fie internați într-un sanatoriu veterinar de maximă siguranță din Koala Lumpur. Singurul oficial român care a avut curajul să comenteze această inițiativă a fost Marcel Ciolacu: "Sincer?! N-am auzit de Koala Lumpur, însă, după nume, pare a fi mai degrabă un oraș minier, decât o specie de urs Panda."
* Un climatolog de la ANM spune, în sfârșit, lucrurilor pe nume, deslușind misterul legat de temperaturile neobișnuit de mari din această perioadă: "România se învecinează cu Bulgaria, o altă țară în care vara își face de cap, punând stăpânire pe România."
* Nicolae Ciucă a făcut marele și rotofeiul anunț: va candida la prezidențiale. Și mai șocant este că Ciucă a promis că "va munci pentru poporul român."
Și nu oricum, ci cu normă, dar mai ales cu șaormă întreagă.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".