* Cel mai mare ajutor de şomaj din România a ajuns la 5.120 de lei, o nimica toată pentru un om normal care îşi doreşte vilă, piscină, Merţan şi grădinar. O fi şomer la privat ăsta, nu ştiu dacă statul îşi permite să plătească un asemenea ajutor…
* Conform unor modificări legislative de ultimă oră, romii cu salbe îşi pierd ajutoarele sociale. Ăia cu sabie şi le iau după cum îi taie capul.
* Abia acum înţelegem la adevărata sa dimensiune enunţul guvernamental cum că în 2012 salariile bugetarilor şi pensiile vor fi îngheţate.
* Am intrat în luna februarie, deja se vorbeşte cu spor despre Ziua Îndrăgostiţilor. La ce vreme e afară, cred că mai degrabă s-ar putea pune de-o sărbătoare a dezmorţiţilor.
* În codul galben de „fenomene meteo periculoase” eu citesc altceva. Mai ales pe timp de iarnă. Se apucă Busuioc de K1, cumva? Sau Ortansa Jude va face bungee-jumping?
* Viscolul şi ninsoarea au închis 180 de şcoli din ţară. Nici măcar Vanghelie n-ar fi reuşit să fie atât de eficient.
* Am omis în mod nejustificat imaginea cu omul muncii pe nume Sile Cămătaru (îl cheamă Vasile Balint când trebuie să-şi plătească taxele şi impozite, dar mai ales când votează) dând la lopată în nămeţii din Bucureşti. Sile cu lopata în mână reprezintă voinţa, dar mai ales răsplata, însă din cadru lipseau cel puţin o căpăţână, dacă nu şi nişte şale. E pictură naivă asta!
* CEDO a decis: preoţii români au dreptul la sindicat. Se va înfiinţa, aşadar, Cartelul Alfa şi Omega.
* Un specialist din Singapore a inventat robotul care sărută. Absolut uimitor! Pe acela care scuipă urmează să-l aducă pe lume nişte români, evident.
* Peste un milion de prezervative au fost retrase de pe piaţa din Africa de Sud, existând un risc ridicat ca acestea să se rupă. Bine că nu le-au retras şi din camerele de hotel chiar în momentul culminant: „Domnule, nu vă supăraţi, chestia se confiscă pe motiv de failibilitate!”