* Preşedinta Camerei Deputaţilor este convinsă că Emil Boc ar câştiga oricând Primăria Clujului. Are o şansă în plus mai ales de când electoratul i-a văzut promisiunile goale, după 12 noaptea, la televizor. Gurile rele zic însă că, odată cu difuzarea nefericitului clip, fostul premier s-ar fi dat la fund.
* Ce mai este doamna Vass, fosta consilieră pe probleme economice a lui Emil Boc? Nu contează, eu aş premia-o pentru declaraţia ultimilor douăzeci de ani, mai ales că involuntar ne-a dat de înţeles că nu-i face concurenţă Andreei Tonciu: „De ce n-am vrut să fiu ministru? Acţiunile pe termen scurt nu mă caracterizează!” Şi eu care credeam că poziţia misionarului nu se mai caută nici în politică.
* N-am priceput-o pe asta cu schimbarea programului bugetarilor! Cică vor lucra de la 8.00 la 16.00, dar nu se precizează între ce ore prestau până acum. De pildă, angajaţii celor opt din nouă ghişee care sunt închise mereu la Taxe şi Impozite Locale când îşi justifică leafa?
* Jumătate din Bucureşti a rămas miercuri seara, timp de mai bine de jumătate de oră, fără curent electric. Bogdaproste, şi-au zis în sinea lor tâlharii care nu apucaseră încă să profite de ieşirea românilor la lopată…
* Ştirea precedentă s-ar traduce şi astfel: aproximativ un milion de bucureşteni au crezut, concomitent, că trebuie să îndeplinească formalitatea anticipată de calendarele maya. Adică ultimul să stingă lumina.
* Mircea Geoană a declarat la Deutsche Welle că nu este convins de faptul că Ponta va ajunge premier. Îmi iau ce doresc din această informaţie, şi anume că Prostănacul a vorbit la DW. Probabil că şi-a început discursul cu „Michaela, Meine Liebe”. Pe când Vanghelie?
* Preşedintele Greciei a renunţat la salariu din spirit de solidaritate cu poporul elen. Al nostru, Traian Băsescu, a renunţat la Boc, dar n-a putut s-o păstreze nici pe Elena. Ăsta sacrificiu, nene!
* Statuia lui Kim Jong Il a fost dezvelită – unde se putea? – în Coreea de Nord. Gestul mi se pare de-a dreptul pandemic. Când statuia dictatorului e dezvelită, răceşte întreaga naţiune.